• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CONDAMNAT după ce A LUAT FONDURI EUROPENE pentru A SE FACE FERMIER!

    agrointeligenta.ro

    Tânăr condamnat după ce a accesat fonduri europene pentru a-și face o fermă agricolă. Judecătorii au decis că un benefiar de finanțări nerambursabile a cheltuit în mod ilicit finanțarea primită de la AFIR, el folosind banii pentru a juca…la păcănele.

    Un ieşean a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare după ce a jucat ”la păcănele” o parte din banii europeni primiţi în cadrul proiectului ”Instalarea tinerilor fermieri”.

    Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis condamnarea lui Andrei Anti la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

    Citiți articolul integral pe www.mediafax.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe