• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ADIO PUNGI DE PLASTIC ÎN SUPERMARKETURI! De când se aplică NOUA LEGE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Lege promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. Supermarketurile trebuie să se conformeze noilor modificări ale Legii nr. 249/2015 și să nu mai utilizeze pungi de plastic cu mâner subțire. Concret, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner va fi interzisă începând cu data de 1 iulie 2018, iar de la 1 ianuarie 2019 se interzice şi comercializarea acestora.

    Proiectul pentru modificarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje nu prevede doar interzicerea pungilor de transport din plastic plastic subţite cu mâner, ci şi reguli mai dure ce trebuie respectate de comercianţi.

    Astfel, operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile și/sau pungi de transport din plastic, cu excepția pungilor de transport din plastic foarte subțire, sunt obligaţi să aplice sistemul depozit – posibilitatea consumatorilor să returneze ambalajul în schimbul rambursării taxei de depozit a ambalajului.

    Cei care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile și operatorii economici care comercializează pungi de transport din plastic sunt obligaţi să organizeze un sistem pentru colectarea ambalajelor reutilizabile și a pungilor de transport din plastic de la utilizatori sau consumatorii finali. În plus, comercianţii care vând produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile și/sau pungi de transport din plastic sunt obligaţi să informeze consumatorii asupra sistemului de colectare și returnare a valorii de depozit plătită pentru acestea.

    Începând cu data de 27 mai 2018, informările şi rapoartele privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje transmise Comisiei Europene de către Ministerul Mediului vor cuprinde şi date cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire. Comisia Europeană a adoptat în ianuarie prima strategie la nivel european privind materialele plastice, iar România urmează să interzică, din vara acestui an, pungile din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.

    România a început să se alinieze la legislaţia europeană, iar în data de 5 octombrie 2017 Guvernul de la Bucureşti a aprobat, printr-un proiect de lege prevederea conform căreia pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise de la 1 iulie 2018 atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare.

    Citiți și: 

    PROIECT: PUNGILE DE PLASTIC, interzise ÎN SUPERMARKET!


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara