• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • GHEORGHE CENUȘĂ, un fermier care ÎȘI CUNOAȘTE PĂMÂNTUL: ”Sunt adeptul TEHNOLOGIILOR CLASICE!”

    agrointeligenta.ro

    Nu este adeptul producțiilor-record, dar nici al celor slabe. Este un fermier care își cunoaște fiecare petic de pământ lucrat și, în funcție de ce îi cere solul, îi oferă gliei ce are nevoie ca și tehnologie pentru a obține o producție agricolă bună an de an.  Este vorba despre inginerul Gheorghe Cenușă (70 ani), administratorul societății cu numele „Trei Sate SA”, un specialist cu experiență care lucrează 1.400 hectare în comuna Ion Creangă din județul Neamț.

    Ca bilanț al anului agricol trecut, fermierul enumeră: „La porumb, pe 42 hectare am obținut 13.080 kilograme la hectar la umiditate de 16, în condițiile în care a fost irigat de Dumnezeu. La soia, pe 10 hectare, am obținut 3.040 kilograme la hectar. La floarea-soarelui, pe 23 hectare am obținut 3.120 kilograme la hectar. La sfeclă, pe 65 hectare am obținut în jur de 68 tone/hectar. La orz pe o solă de 40 hectare am făcut 7.280 kilograme la hectar, iar la grâu nu mă laud cu producții mari, că îl cultiv pe sole mai slăbuțe. Am obținut o medie de 6.000 kilograme la hectar”.

    Gheorghe Cenușă deține și 54 hectare de livadă de cireș (34 hectare) și prun (18 hectare), plantată din 1985, care însă în 2017 nu a făcut producție „fiindcă a fost calamitată de înghețurile târzii din primăvară”.

    Fermierul Gheorghe Cenușă își adaptează tehnologia agricolă în funcție de pământul pe care îl lucrează (foto: Agralim – Târg pentru fermieri)

    Secretul producțiilor robuste ține de „aplicarea tehnologiilor clasice, la specificul terenurilor pe care le am aici. Îmi cunosc zona foarte bine. Ca amplasament, ferma mea se află în zona Podișului Central Moldovenesc și terenul nu are o fertilitate naturală și are și pantă. Nu sunt adeptul producțiilor record, dar nici al producțiilor foarte slabe”.

    De asemenea, Gheorghe Cenușă deține o mică zootehnie, formată din 300 de oi, pe care o ține din drag de animale.

    Fermierul are 21 de angajați, magazii pe orizontală cu volumul de 4.000 tone. Ca o curiozitate, Gheorghe Cenușă a ținut să ne precizeze: „Eu n-am luat nici un fel de fond european. M-a plictisit de la început, când am văzut că se umblă cu… și din profitul pe care l-am avut din 1991 încoace, mi-am făcut toată dotarea de mașini și utilaje la cerințele actuale, care-mi permite să-mi fac toate lucrările cu mijloace proprii, fără să apelez la nimeni”.

    Societatea e înființată ulterior dezmembrării brutale a unui CAP (Cooperativă Agricolă de Producție): „Au furat tot. Au distrus tot. A fost dezastru. Eu mi-am înființat Societatea Agricolă în 1991, ca urmare a unor solicitări ale unor proprietari de terenuri la Legea 36. Anterior, pe vremea lui Ceaușescu, am fost 5 ani șef de fermă, 5 ani inginer șef și 10 ani inginer șef și președinte de CAP”.

    „Societatea Agricolă Trei Sate”, înființată în 1991, are 60 de membri fondatori, acționarul majoritar fiind în prezent Gheorghe Cenușă. În 2018, fermierul ne-a declarat că este interesat să investească în modernizarea parcului de utilaje.

    Acest material face parte din proiectul special Agrointeligența – FERMIERII ROMÂNIEI


    Te-ar mai putea interesa

    Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha