• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BANI ÎN CONTURI: APIA ANUNȚĂ SUMELE LA ZI PLĂTITE FERMIERILOR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Bani în conturile fermierilor! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat marți, astăzi – 13 martie că până în prezent a autorizat la plată un număr de 847.088 fermieri unici care au depus Cerere de plată în cadrul Campaniei 2017.

    Astfel, potrivit unui comunicat remis pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, începând cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, s-a autorizat la plată suma totală de 2,435 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară, din care 1,581 miliarde euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 528,87 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare Buget National, iar diferența de 324,86 milioane euro de la Bugetul Național.

    APIA remintește că, în conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

    Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,5390 lei pentru un euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara