• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTERUL AGRICULTURII DECLARĂ RĂZBOI: CONTROALE ÎN FERME, PIEȚE ȘI PRIMĂRII!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)  a pus gând rău piețarilor care nu respectă  prevederilor Legii nr.145/2014 care prevede afișarea etichetei pentru produsele vândute dar și asigurarea spațiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate și semnalizate vizibil. În acest sens au fost demarate mai multe controale  în zonele unde se vinde en-detail și en-gros din București, cât și din țară.

    În paralel cu verificările din piețe, pentru atestatele de producător care ridică suspiciuni în ceea ce privește respectarea prevederilor legale, inspectorii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor desfășura împreună cu Direcțiile pentru Agricultură Județene și a Municipiului București, demersurile de verificare a acestora, atât la sediul primăriilor emitente, cât și în teren, la producătorii agricoli.

    MADR a anunțat printr-un comunicat remis astăzi, 11 aprilie, pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro că măsurile de control se impun având în vedere creșterea volumului de legume şi fructe proaspete, de proveniență autohtonă, ce se vor comercializa în perioada următoare. Astfel se verifică modul de respectare a legislației specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, în principal în piețele agroalimentare en-detail și piețele en-gros.

    Potrivit ministerului, aceste acțiuni au vizat până în prezent un număr de 184 piețe agroalimentare din București și din țară, dintr-un total de aproximativ 260 piețe agroalimentare existente la nivelul întregii țări.

    Principalele obiective urmărite de inspectorii MADR sunt:

    -Asigurarea în piețe a spațiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate și semnalizate vizibil
    -Etichetarea conformă cu legislația în vigoare, astfel încât să nu se creeze confuzii privind originea produselor și eliminarea fenomenelor de substituire a originii legumelor și fructelor provenite din import, prezentate ca fiind produse în România
    -Existenţa documentelor care să ateste provenienţa legumelor şi fructelor supuse comercializării după caz, file din carnetul de comercializare, facturi fiscale pentru produsele provenite din import sau comerț intracomunitar, în cazul agenţilor economici persoane juridice

    Acțiunile inspectorilor MADR au avut într-o primă etapă un caracter preventiv, ținând seama și de prevederile Legii prevenirii nr.270/2018, dar în situația când au fost constatate abateri repetate de la prevederile legislative, au fost dispuse măsuri ferme și termene de remediere.

    Împreună cu administrațiile piețelor agroalimentare, inspectorii MADR urmăresc respectarea regulilor de către comercianți, astfel încât consumatorii să poată distinge și cumpăra produsele românești.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară în baza legislației și atribuțiilor specifice, acțiuni permanente de control care să conducă la eliminarea totală a practicilor incorecte, în ceea ce privește activitatea de producere, comercializare a legumelor și fructelor și, în general, a produselor agricole într-un climat legal și civilizat al comerțului în piețele agroalimentare și nu numai.

    Citiți și:

    VOT ÎN PARLAMENT: ATESTATUL DE PRODUCĂTOR ȘI CARNETUL DE COMERCIALIZARE, VALABILITATE DE 7 ANI!

    NOU LA LEGEA PIEȚELOR. Anunț important pentru PRODUCĂTORII AGRICOLI!

    ULTIMA ORĂ! DOCUMENTUL OFICIAL care SCOATE SAMSARII DIN PIEȚE!

    S-A DECIS: VÂNZĂTORII DIN PIEȚE VOR FI OBLIGAȚI SĂ PUNĂ ETICHETE ca LA SUPERMAKETURI!

    LEGEA AȘTEPTATĂ DE MICII FERMIERI – PROMULGATĂ ASTĂZI DE PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS!


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM Românii cu datorii la ANAF de peste 1.200 de lei – pe ”lista rușinii” făcută publică la nivel de județ