• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se cere INTERVENȚIA DE URGENȚĂ a ministrului PETRE DAEA pentru SALVAREA PORCILOR BLOCAȚI ÎNTRE GRANIȚE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Se cere intervenția de urgență a ministrului agriculturii după ce presa de specialitate a făcut publică o situație critică în care 200 de porci vii sunt expuși unor condiții improprii de transport din cauza unui blocaj la granița dintre România și Republica Moldova! Europarlamentarul (PNL, PPE), membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, Daniel Buda, îi solicită public ministrului Petre Daea să rezolve de îndată problema de la granița României.

    Citiți și:

    Transport cu 200 DE PORCI VII – BLOCAT ÎNTRE GRANIȚE! Animalele riscă să MOARĂ DE FRIG, FOAME ȘI SETE!

    Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România a semnalat situația îngrijorătoare a celor 200 de animale vii blocate între granițe. Astfel, un transport cu 200 de porci vii rămâne blocat în vama Albița, animalele riscând să moară din cauza lipsei hranei, dar și a condițiilor meteorologice nefavorabile. Cu toate că transportul a primit aprobarea din partea DSVSA Vaslui pentru a traversa Republica Moldova, vama moldovenească a respins transportul, invocând motive comerciale și menționând totodată faptul că au interdicție să primească porci din UE.

    Animalele nu pot să fie retrimise fermei de care aparțin, dar nici să fie trimise la un punct de sacrificare din România. Drept urmare, cele 200 de capete de animale rămân blocate la graniță, fără resurse de hrană, riscând să moară. Din păcate, autoritățile române i-au adus la cunoștință fermierului faptul că sistemul informatic TRACES nu permite redirecționarea animalelor pe traseul spre un abator din România în vederea abatorizării. Astfel, din cauza unor constrângeri ale unui sistem informatic deficitar și din cauza unei lacune legislative, bunăstarea celor 200 de animale este afectată iremediabil. ”Îi solicit public ministrului Agriculturii, domnului Petre Daea, să intervină de urgență în soluționarea acestui caz și să uzeze de măsurile existente de sprijin pentru fermierul român căruia i-au fost puse în pericol efectivele de animale”, a arătat Daniel Buda pe pagina personală de Facebook.

    Reamintim că prin intermediul unui comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro, Asociația Crescărorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) și-a exprimat îngrijorarea față de modul în care țara vecină înțelege să comunice informații importante în relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova – mai ales când este vorba de animale vii! Oare nu sunt suficiente fondurile pe care le plătim Moldovei să se pună la punct?

    Suntem în alertă de două zile pe fondul situției revoltătoare din vama Albița unde s-a blocat un export de porci, fără a se lua în considerare ce se întâmplă cu animalele din camion. Ca urmare, din cauza unui vid legislativ și a unui sistem informatic care nu permite redirecționarea animalelor, circa 200 de porci se află în situația de a muri de frig, foame și sete, cu pierderi însemnate pentru fermierul român. În urmă cu 4 zile același fermier a mai făcut un transport de porci în R. Moldova. Nu înțeleg cum este posibil ca în doar câteva zile porcii proveniți din același lot, de la același furnizor să nu mai fie acceptați pentru livrare pe teritoriul țării vecine”, a atras atenția dr. Mary Pană, președinte ACEBOP.

    Transportul cu 200 de capete porcine a primit permisiunea din partea DSVSA Vaslui pentru trecerea spre R. Moldova. Vama moldovenească a respins transportul din motive comerciale, explicând că au interdicție să primească porci din UE. Este vorba despre un ordin apărut peste noapte, care nu a fost adus la cunoștință autorităților din România. Și ACEBOP a contactat toate instituțiile responsabile și a cerut  intervenția de urgență a ministrului Petre Daea pentru rezolvarea acestui caz fără precedent în istoria comunitară a României.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!