• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • e-nergia.ro: Pe terenurile arabile nu va mai fi permisă instalarea panourilor solare

    agrointeligenta.ro

    Legislaţia va fi modificată astfel încât nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice pe terenurile agricole, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de agerpres.

    “Nu am o dimensiune în momentul de faţă, care sunt suprafeţele agricole care au fost afectate de acest lucru, dar o să vă spun că legislaţia este în curs de modificare. Este o chestiune de zile până când se va modifica legislaţia iar pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice”, a spus Daniel Constantin într-o conferinţă organizată după seminarul cu tema ‘Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România’.

    Interzicerea montării de panouri solare pe terenurile agricole ar putea fi una dintre măsurile incluse în Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, arăta, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!