• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un belgian scoate productivităţi record la hectar: „În Belgia nu puteam strânge aşa suprafaţă”

    agrointeligenta.ro

    Belgianul Andy Behaegem a venit pentru prima dată în România în urmă cu vreo 12 ani. A venit să-și ajute tatăl, care făcea agricultură în zona Sibiului, și aici a rămas. S-a mutat apoi la Timiș, unde și-a întemeiat și o familie.

    Tot trecând pe la Timișoara cu mașina, Andy și-a dat seama că pământul este mai bun în zonă decât la Sibiu și că sunt destule terenuri nelucrate. Așa că în 2001 a cumpărat primele terenuri la Periam, an în care s-a și stabilit în România. După aproape un deceniu – perioadă în care și-a întemeiat și o familie la noi – a ajuns să dețină 200 de hectare de teren agricol – și să obțină producții de top, 11-12 tone/ha la porumb sau 6-7 tone la grâu/ha. Planul lui este să ajungă în timp la 400-500 hectare.

    Dacă aplici tehnologie și nu e secetă, poți ușor obține aceste producții, spune belgianul, pentru care una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă este lipsa sistemului de irigații. Pe de altă parte, nici dacă e apă multă, nu e bine, pentru că apar bolile, povestește belganul. Sfatul lui pentru agricultorii care vor să obțină producții mari este să folosească semințe de calitate, să facă lucrările ca la carte și tratamentele la timp.

    Pentru a scăpa de grija secetei, Andy a mărit suprafețele cu grâu și a renunțat la floarea soarelui – cu producții de 2,8 tone/ha în 2012. Va pune în continuare porumb, chiar dacă pe suprafețe mai mici de teama temperaturilor ridicate din vară și a lipsei precipitațiilor.

    Mulți seamănă, după care nu întrețin culturile, iar după aia se uită lung la cei care au producții mari, spune Andy, care face și prestări servicii pentru agricultori. Oricum nu înțelege de ce în România sunt atâtea terenuri nelucrate. În Belgia, de exemplu, i-ar fi fost foarte greu să realizeze ce a reușit la noi. În România a început de la zero, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla niciodată în Belgia, unde pământul este foarte scump (30.000 -35.000 euro hectarul) și oricum nu găsești să cumperi, afirmă Andy.

    Belgianul, care provine dintr-o familie de agricultori, spune că se poate face agricultură rentabilă în România dacă aplici tehnologie și ai utilaje. El de exemplu, a reușit să obțină și bani europeni -circa un million de euro – pentru achiziția de mașini agricole, ceea ce l-a ajutat foarte mult.

    Articolul a fost publicat în ediția din mai a revistei Agrointel.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!