• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PIONEER, DUPONT ȘI DOW, echipă comună de vânzări de la 1 septembrie

    agrointeligenta.ro

    Premieră în România – o decizie la cel mai înalt nivel, anunțată de către reprezentanții producătorului de semințe Pioneer, va schimba complet modul în care fermierii vor relaționa cu trei dintre cei mai importanți furnizori de inputuri din România.

    După ce, la nivel mondial, companiile DuPont și Dow au fuzionat, în această toamnă se va trece la nivelul următor. Pasul a fost anunțat la Pioneer Portfolio Farm în Silistraru, județul Brăila, de către Maria Cîrjă, directorul de marleting al producătorului de semințe.

    Putem spune că Pioneer are cea mai numeroasă echipă de specialiști și nu numai în această parte a țării (partea de sud – n.r.) avem peste 100 de agronomi care sunt plătiți să lucreze pentru dumneavoastră, pentru fermieri, pentru că ne dorim ca produsele noastre să ajungă la dumneavoastră direct de la noi să fie promovate direct de către noi și să aveți parte de cele mai bune informații și recomandări atât în ceea ce privește hibrizii, dar și tehnologiile pe care trebuie să le aplicați ca să vă ajute să obțineți producțiile cele mai mari de la produsele Pioneer”, a declarat Maria Cîrjă, director de marketing al Pioneer.

    Marea schimbare se va concretiza în această toamnă, mai exact din 1 septembrie. ”Cred că mulți dintre dumneavoastră ați primit o informație de la noi. În sezonul următor veți avea să spunem privilegiul să cumpărați de la noi nu numai semințe, ci și produse de protecție a plantelor pentru că, începând cu 1 septembrie, trei mari companii se vor uni este vorba de: DuPont, Dow, Pioneer. Vom fi trei în unu de la 1 septembrie. Cu aceste cuvinte nu pot decât să vă urez să aveți o toamnă bogată, să câștigați bani mulți și să deveniți clienții noștri cei care nu sunteți deja. Iar cei care sunteți să nu uitați că Pioneer este unic, iar produsele Pioneer sunt unice. Chiar dacă ne vom numi altfel, sacii pe care îi veți cumpăra vor fi în continuare branduiți Pioneer”, a explicat Maria Cîrjă.

    Evenimentul Pioneer Portfolio Farm de la Silistraru, județul Brăila, a reunit circa 300 de fermieri din județele de sud și sud-est.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!