• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROBLEME REZOLVATE în accesarea FONDURILOR EUROPENE pentru FERMIERI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Conducerea AFIR a organizat o serie de întâlniri de lucru în zilele de 13 iulie 2017 la Târgoviște și vineri, 14 iulie 2017, la Craiova, la care a participat și secretarul de stat Alexandru Potor. În cadrul discuțiilor, conduse de șeful AFIR Ionuț Chesnoiu, au fost discutate și analizate mai multe situații și probleme cu care se confruntă unii beneficiari ai PNDR 2020. O propunere venită din partea celor care doresc să obțină finanțare europeană a vizat alocarea integrală a sumelor alocate în organizarea sesiunilor de primire a proiectelor, astfel încât să nu mai existe proiecte eligibile, rămase fară finanțare, ca urmare a consumării cu rapiditate a fondurilor alocate în urma solicitărilor primite. 

    Potrivit unui comunicat remis de AFIR pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro, o altă situație supusă atenției a reprezentat – obținerea avizului necesar alimentării cu apă în cazul proiectelor depuse de beneficiarii publici ai submăsurii 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, pentru componenta de apă/apă uzată. Această problemă de ordin tehnic și procedural și-a găsit rezolvarea în aceeași zi în cadrul întâlnirii de la sediul Prefecturii Dolj, unde conducerea AFIR a discutat, în acest sens, cu Prefectul Județului, Dan – Narcis Purcărescu și cu reprezentanții din teritoriu ai Administrației Naționale Apele Române.

    O altă situație de ordin metodologic privind desfășurarea procedurilor de achiziție publică derulate de către beneficiarii publici ai PNDR 2020 a fost discutată și s-a ajuns la un acord cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), în sensul reducerii la minimum a întârzierilor apărute în derularea procedurii de achiziție de către beneficiarii publici, determinate de evaluarea cu întârziere a documentațiilor de atribuire de către observatorii ANAP (insuficienți din punct de vedere numeric la nivel județean). În acest moment sunt în analiză la nivelul AFIR și MADR și se caută soluții rapide pentru alte probleme aduse în discuție de către beneficiari în cadrul evenimentelor programate. Astfel, sa propus ca plata comisioanelor stabilite de Fondurile de Garantare la emiterea scrisorilor de garanție bancară (SGB), necesare beneficiarilor publici pentru solicitarea/ acordarea avansului, să se facă eșalonat, lunar, nu într-o singură tranșă decontată la momentul emiterii scrisorii, iar valabilitatea scrisorilor de garanție bancară să fie în concordanță cu durata efectivă de implementare a investiției.

    De asemenea, Adrian – Ionuț Chesnoiu a discutat cu reprezentanții instituțiilor publice implicate în accesarea și în derularea fondurilor europene din cele două regiuni, Muntenia și Oltenia (Direcția Agricolă Judeteană, Directia Sanitar Veterinară, Garda de Mediu, Administrația Finanțelor Publice, Serviciul de Verificare a Achizițiilor Publice din teritoriu). Scopul întâlnirii a vizat găsirea celor mai bune soluții care să faciliteze obținerea de avize și autorizații necesare obținerii fondurilor europene de către solicitanți.

    Totodată, se caută soluții și pentru proiectele trecute pe procedura de tranziție dintre programe, care nu vor putea obține autorizațiile de funcționare până la termenul limită de depunere a ultimei tranșe de plată, astfel încât acestea să poată fi depuse în perioada de monitorizare a proiectului. Seria întâlnirilor de lucru inițiate de către AFIR cu beneficiarii PNDR 2020 și cu reprezentanții instituțiilor publice din teritoriu va continua săptămâna aceasta la Satu Mare, joi 20 iulie 2017 și la Alba Iulia, vineri 21 iulie 2017.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha