• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA 2017: Când află fermierii dacă sunt ÎN EȘANTIONUL DE CONTROL!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Inspectorii agenției de plăți, în exploatațiile agricole ale fermierilor! În această perioadă, până la 1 iulie, APIA efectuează controlul administrativ şi controlul preliminar al cererilor unice de plată urmând ca de pe 1 iulie şi până la data de 1 octombrie 2017 să se desfăşoare controlul la faţa locului în vederea verificării suprafeţelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru campania 2017. Având în vedere că data de 1 iulie pică sămbăta în week-end este posibil ca APIA demareze controalele începând de luni 3 iulie dar până în acest moment nu a fost făcut vreun anunț oficial în acest sens!

    Rezultatele verificărilor preliminare încrucişate se notifică fermierului de către APIA în termen maxim de 26 de zile calendaristice de la data-limită de depunere a cererii unice de plată. Potrivit APIA Gorj se va lucra pentru început cu 8 echipe de control, iar în măsura în care volumul de activitate va fi foarte mare, se are în vedere suplimentarea numărului de echipe de control pe teren, cu funcţionari publici din cadrul Compartimentului de Inspecţii, Supracontrol şi cu cei de la Centrele locale APIA Gorj.

    Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului. În scopul realizării obiectivelor de control inspectorii de teren verifică pe teren fiecare parcelă solicitată pentru sprijin direct, ce presupune:

    Sancţiunile care se pot aplica sunt următoarele:

    Vă reamintim că eșantionul de control urmează să fie extras săptămâna aceasta cu ajutorul softului dezvoltat special pentru acest demers. Fermierii vor fi notificați în perioada următoare de centrele agenției de plăți de care aparțin prin poștă, sms sau telefonic.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!