• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 10 fermieri cu productivitate de top

    agrointeligenta.ro

    România are aproape cele mai mici ferme din Uniunea Europeană, dar şi cele mai mici productivităţi la hectar. Tot mai mulţi fermieri încep însă schimbe această regulă.

    Sunt câteva zeci care lucrează suprafeţe mari de ordinul miilor şi zecilor de mii de hectare, pe care i-am prezentat în ediţia-pilot a revistei Agrointel: Top 50 cei mai bogaţi fermieri din România.

    Dar există şi câteva zeci de mii care lucrează suprafeţe de ordinul a câteva zeci sau sute de hectare – comparabile cu orice fermă la nivel european, şi ale căror productivităţi sunt uneori chiar mai mari. Am ales pentru această ediţie zece exemple de fermieri care deţin suprafeţe mijlocii, cu productivităţi-record, care de cele mai multe ori depăşesc dublul mediei naţionale.

    Tot în numărul doi al revistei Agrointel, distribuită în perioada 6-11 mai, exclusiv la chioşcurile de ziare împreună cu Capital, la un preţ special de 8,9 lei, puteti citi despre pierderile produse de scandalul aflatoxinei în industria locală a lactatelor sau despre programele de sprijinire a fermelor de familie anunţate de Ministerul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!