• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O NOUĂ SUBVENȚIE pentru FERMIERI. CERERILE SE DEPUN la APIA PÂNĂ PE 2 MAI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Micii fermierii români, subvenție specială de la Uniunea Europeană. Pentru acest sprijin, termenul pentru depunerea cererilor la centrele teritoriale ale APIA este 2 mai 2017.

    Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei.

    Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

    De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

    Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte.

    Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte depun solicitările la centrul județean al APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 2 mai 2017, inclusiv. Plățile se efectuează până la data de 30 iunie 2017.

    Resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!