• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APICULTORII cer PROGRAM NAȚIONAL pentru APLICAREA PESTICIDELOR!

    agrointeligenta.ro

    Apicultorii cer Guvernului stabilirea unui program clar de aplicare a pesticidelor de către fermieri, avertizând că aceste substanţe decimează familiile de albine şi pot ajunge chiar în miere, constituind un pericol pentru sănătatea consumatorilor, potrivit Mediafax.

    Unul dintre organizatorii târgului apicol de la Cluj-Napoca, Târgul pentru un Viitor Sănătos, Radu Pandrea, a declarat, sâmbătă, presei, că anul 2016 a fost un an prost din punct de vedere apicol, atât din cauza vremii, cât şi din cauza lipsei unui program clar de aplicare a pesticidelor.

    Anul 2016 a fost un an prost din punct de vedere apicol, producţiile au fost diminuate din cauza vremii capricioase, dar nu numai. Noi, apicultorii, ne confruntăm cu probleme grave, cu lipsa unui program clar de aplicare a pesticidelor, în condiţiile în care fermierii aplică pesticide fără să ţină cont de apicultură. Din această cauză s-au înregistrat foarte mute pierderi în rândul familiilor de albine, iar producţiile au fost drastic diminuate. Guvernul ar putea să se gândească la un program prin care să oblige fermierii, horticultorii, să respecte un program clar de aplicare a pesticidelor în livezi, pe diferite culturi, iar noi cerem acest lucru. Să fie stabilit un calendar centralizat pentru o anumită zonă, iar la nivelul primăriilor să existe un program de aplicare a pesticidelor. Pe lângă faptul că pesticidele decimează populaţiile de albine, există riscul ca aceste substanţe să ajungă în miere, afectând sănătatea consumatorilor”, a spus Radu Pandrea.

    Citiți mai mult pe www.mediafax.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe