• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LIDER PSD, dezvăluiri despre VIITORUL MINISTRU AL AGRICULTURII!

    agrointeligenta.ro

    Noul ministru al Agriculturii – un nume asupra căruia lucrurile sunt decise în cadrul Partidului Social-Democrat, anunță unul dintre liderii cu experiență ai formațiunii politice care a obținut cel mai mare scor la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

    Din informaţiile pe care le deţin până la această oră, ştiu că a fost desemnat un candidat cu multă experienţă, priceput şi un bun cunoscător al acestui domeniu de activitate. Altfel spus, pot spera că vom colabora bine, iar Parlamentul şi Ministerul Agriculturii vor vorbi aceeaşi limbă, adică vor ajunge la rezultate bune. Deocamdată, nu doresc să dau numele candidatului, toate la timpul lor”, a declarat pentru Agerpres, Ioan Munteanu, preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.

    Deputatul Ioan Munteanu a mai spus că păstrează o atitudine rezervată în privinţa priorităţilor în agricultură şi că toate prevederile programului de guvernare al PSD sunt importante.

    ”Păstrez aceeaşi atitudine rezervată şi în legătură cu priorităţile şi urgenţele din etapa următoare, deoarece toate prevederile din programul de guvernare pentru agricultură sunt la fel de importante, aşadar fiecare dintre ele poate fi considerată o prioritate. Aş vrea să mai adaug faptul că am mai lucrat de-a lungul timpului cu cel care va deveni ministru al Agriculturii şi am făcut o bună echipă. Prin natura funcţiei de preşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, domnul ministru se va afla adesea în preajma mea şi ne vom pune de comun acord în adoptarea iniţiativelor legislative. Cu atât mai mult cu cât Camera Deputaţilor are atribuţii decizionale în adoptarea legilor din cadrul comisiei noastre, cu un singur scop: sprijinirea celor care aşteaptă legi corecte, de real folos pentru munca lor”, a subliniat parlamentarul.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia