• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ofensivă Lactag pe toate planurile: lactate, mezeluri, magazine

    agrointeligenta.ro

    Producătorul de lactate Lactag Costeşti are planuri mai mult decât ambiţioase pentru acest an. Noii patroni anunţă afaceri de 12 milioane de euro, de peste două ori şi jumătate mai mult decât anul trecut.
    Majorarea va vea loc pe fondul dublării capacităţii de producţie şi a extinderii reţelei de magazine. Marea noutate o constituie însă intrarea pe segmentul mezelurilor, mişcare care ar urma să aibă loc chiar înainte de Paşte.

    “Am văzut că lactatele se vând foarte bine, reprezintă 30-35% din cifra de afaceri a unui magazin de cartier. Ideea a fost să oferim două produse de bază, de calitate. Nu vrem să dezvoltăm nişte capacităţi uriaşe de producţie, ci doar produse lactate tradiţionale, gustoase, româneşti. La fel avem de gând şi la mezeluri…nu vrem să producem 50 de tone pe zi. Mai bine mai puţin, dar fără arome şi fără conservanţi”, a declarat pentru agrointel,ro Adriean Asan, acţionar şi director general Lactag.

    În prezent, reţeaua de magazine include 16 unităţi, inclusiv în Bucureşti, numărul acestora urmând să se mărească până la 30 până la sfârşitul anului. Pe lista localităţilor incluse în planul de dezvoltare al Lactag se află şi oraşe mici precum Balş sau Mioveni.

    N-ai cum să poţi să produci dacă nu vinzi

    Printre primele lucruri pe care noul management al Lactag le-a făcut imediat după preluarea în vara anului trecut a firmei din Costeşti, a fost mărirea capacităţii de vânzare, numărul agenţilor de vânzare crescând de cinci ori.

    “Am creat un fel de manageri de vânzări pe fiecare piaţă sau canal de vânzare de pe piaţa românească. Avem distribuţie proprie, care poate e cea mai grea, vânzare la micile magazine, vânzare în conturile internaţionale, care asigură volume – Lactag este prezentă în Auchan, Cora, Metro (la nivel naţional), dar şi în Kaufland, Profi şi Mega Image la nivel regional”, spune Asan, care adaugă că obiectivul Lactag nu este de a deveni neapărat unul dintre cei mai mari jucători din industrie, ci în primul rând de a avea un brand bun.

    Exporturi în Spania

    De aproape două luni, produsele marca Lactag au ajuns şi pe piaţa din Spania la comunităţile de români.
    “Facem mici exporturi, în Spania au prins brânzeturile, smântâna, untul, produse cerute de românii de acolo. Este o nişă bună, o să încercăm şi pe Italia”, spune Asan.

    Lactag estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 12 milioane de euro, faţă de 4,5 milioane de euro, anul trecut, în condiţiile intrării pe piaţa mezelurilor, dar şi a extinderii reţelei de magazine.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha