• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dragoş Frumosu: „Crizele din industria agroalimentară pot apare oricând, fermierii trebuie să-şi ia măsuri de siguranţă”

    agrointeligenta.ro

    Preşedintele Sindalimenta avertizează: Crizele din industria agroalimentară pot apare oricând, fermierii trebuie să-şi ia măsuri de siguranţă.

    Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta susţine că agricultorii şi crescătorii de animale vor trebui să caute soluţii pentru a depăşi situaţii de criză precum cele care s-au succedat una după alta în primele luni ale anului (scandalurile cărnii de cal, a cărnii de pasăre, aflatoxina la lapte etc.). El sugerează că fermierii trebuie să-şi constituie organizaţii profesionale mult mai puternice şi eventual să înfiinţeze chiar fonduri de întrajutorare.

    „Este greu să primeşti ajutor de la stat, mai ales în contextul actual al crizei economice. În situaţia unor crize precum scandalul cărnii de cal sau al aflatoxinei la lapte şi furaje, unde pierderile se înregistrează pe întreg lanţul pornind de la producător-procesator-comerciant, ajutorul de la stat pentru despăgubiri poate să vină sau sa-l aştepţi degeaba. Şi mulţi au aşteptat degeaba.

    În cazul unor astfel de scandaluri şi care au o periodicitate din ce în ce mai mare pagubele sunt foarte mari, inclusiv domeniile conexe agriculturii sau industriei alimentare având mult de suferit. Dacă în cazul gripei aviare sau a bacteriei E-coli la legume au mai fost acordate despăgubiri (deşi nu toată lumea a fost mulţumită) la o situaţie precum cea de anul acesta când au existat suspiciunile de aflatoxină la lapte, nu ştie nimeni ceva sigur privind eventuale despăgubiri”, a spus Dragoş Frumosu.

    Soluţia pentru redresări rapide a fermierilor, în cazul repetării unor scandaluri alimentare, poate veni din partea unei organizaţii puternice de tip profesional care să facă demersurile necesare la autorităţi sau care să poată eventual interveni cu unele fonduri în timp util.

    „Fie că sunt de tip asociativ, profesional sau patronal, organizaţiile fermierilor sau ale procesatorilor trebuie întărite. E greu să acţionezi de unul singur şi să ceri despăgubiri sau ajutoare la stat. De asemenea, ar trebui avute în vedere de către fermieri înfiinţarea unor fonduri de întrajutorare prin care să se intervină mai rapid până la o eventuală despăgubire acordată de la autorităţi. E clar că pentru perioada următoare, agricultorii în general ,trebuie să-şi ia măsuri de siguranţă, concurenţa e tot mai puternică, piaţa e una concurenţială şi este la fel de sigur că scandaluri sau crize în industria alimentară vor mai fi”, a mai precizat preşedintele Sindalimenta.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha