• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚIA pentru MOTORINĂ: APIA a efectuat plățile pentru TRIMESTRUL II din 2016

    agrointeligenta.ro

    Veste excelentă pentru fermieri! Subvenția pentru motorina folosită de fermieri în trimestrul II al acestui an a fost autorizată la plată săptămâna aceasta. În premieră, sumele sunt virate de către centrele județene ale APIA, iar mai multe dintre acestea au anunțat că au virat deja banii fermierilor. Sprijinul achitat este de 1,7975 de lei pe litrul de motorină aferent lucrărilor efectuate și declarate la APIA.

    Potrivit reprezentanţilor APIA Botoșani, în această săptămână au fost achitate subvenţiile pentru motorina utilizată în agricultură, aferente trimestrului II al acestui an.

    Valoarea ajutorului de stat este de 1,79 lei pe litrul de motorină utilizată în lucrările din agricultură, atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic. Pentru a beneficia de acest sprijin, fermierii au fost nevoiţi să depună cereri, însoţite de mai multe documente, printre care situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate, copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor sau copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

    De precizat însă că mai sunt județe unde APIA nu a început încă să plătească această subvenție.

    Sursă selectivă: www.monitorulbt.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!