• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Rădulescu – revine președinte al Asociației Fermierilor din România din Federația Națională Pro Agro

    agrointeligenta.ro

    SCHIMBARE-SURPRIZĂ la conducerea unei importante organizații de reprezentare a intereselor fermierilor din România: un președinte se retrage, un fost președinte, membru-fondator, îl înlocuiște și preia cea mai înaltă funcție în Asociația Fermierilor din România. Este vorba despre fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu, cel care a preluat funcția de președinte deținută până în prezent de agricultorul Ștefan Poienaru, cel care a decis să facă un pas în spate.

    ”Asociația Fermierilor din România, membru-fondator al Federatiei Naționale Pro Agro cu sediul în București, Bulevardul Mărăști nr.61, Sector 1, a ales un nou președinte, în persoana domnului Adrian Rădulescu. Fostul președinte, domnul Ștefan Poienaru s-a retras deoarece nu mai poate să se ocupe de conducerea asociației”, se arată într-un comunicat de presă al AFR, transmis redacției Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Același document specifică și că Adrian Rădulescu este membru fondator al AFR și a fost președinte din anul 1996, anul înființării asociației, până în anul 2004.

    AFR este unul din membrii importanți ai Federației Naționale Pro Agro, structură cu reprezentativitate la nivel național și condusă de președintele Emil Dumitru.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia