• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VIDEO. Incendiu la o uzină BASF din Germania! Patru răniți și mai multe persoane dispărute până la această oră

    agrointeligenta.ro

    Incendiu la o uzină BASF din Germania! Reprezentanții companiei avertizează localnicii din zona orașului Ludwigshafen să rămână în interiorul caselor, cu uşile şi ferestrele închise, deşi incendiul nu ar reprezenta o ameninţare la adresa mediului înconjurător. Potrivit Mediafax, instalaţiile cu abur ale companiei au fost închise din motive de securitate.

    ”O explozie a avut loc în jurul orei locale 11:30 (12:30, ora României), iar câteva persoane au fost rănite din cauze ce sunt încă necunoscute”, a comunicat compania BASF în cadrul unei declaraţii.

    ”Serviciile de urgenţă din întreaga regiune se află la faţa locului pentru a preveni răspândirea focului în alte părţi ale uzinei”, potrivit unei declaraţii a autorităţilor oraşului Ludwigshafen.

    BASF avertizează localnicii să rămână în interiorul caselor, cu uşile şi ferestrele închise, deşi incendiul nu ar reprezenta o ameninţare la adresa mediului înconjurător. Instalaţiile de cracare cu abur ale companiei au fost închise din motive de securitate.

    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia