• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul agriculturii anunță când vor primi fermierii despăgubirile pentru secetă și îngheț

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat vineri, la Timișoara, că agricultorii ale căror culturi au fost afectate de secetă sau de înghețul târziu din primăvara acestui an vor primi despăgubiri din partea Guvernului ”către sfârșitul anului”, cuantumul acestora nefiind determinat în prezent, însă sunt peste 1 milion de hectare afectate la nivelul întregii țări.

    Deocamdată acordăm un ajutor de minimis pentru reducerea prețului la energia electrică (pentru irigații n.red.), 30 de milioane de lei, și către sfârșitul anului vom mai acorda o despăgubire. Sunt peste 1 milion de hectare afectate cu secetă și îngheț târziu, mai ales pe partea de secetă. E greu de precizat acum cuantumul despăgubirilor pe persoană, trebuie să vedem cât este procentul de afectare a culturilor și de abia după aceea vom vedea care este procentul de despăgubire (individuală, n.r.)’‘, a declarat Achim Irimescu presei.

    Potrivit ministrului, agricultorii au făcut deja pașii necesari obținerii sprijinului guvernamental, fiind sesizate prefecturile și constituite comisii de evaluare a pagubelor care au constatat gradul de afectare a culturilor la fața locului, iar în prezent datele se transmit la minister.

    Irimescu a atenționat recent că nu toți fermierii afectați de secetă vor putea să beneficieze de compensații de la bugetul de stat. Sumele nu vor putea fi încasate de către fermierii care nu și-au irigat culturile, deși au avut această posibilitate. ”În zonele unde fermierii au avut posibilitatea de a iriga și nu au făcut-o, nu vor primi despăgubiri, chiar dacă vor înregistra pagube din cauza secetei. Noi am băgat apă pe canale pentru 385.000 de hectare și s-au irigat în jur de 136.000 de hectare. Am alocat 30 de milioane de lei pentru un minimis prin care subvenționăm energia electrică, astfel încât apa utilizată pentru irigații să fie mai ieftină, dar fermierii se plâng că și Apele Române le percep un preț mare pe apa în sine”, preciza Irimescu la jumătatea lunii august.

    În altă ordine de idei, Achim Irimescu a subliniat că sistemul de antigrindină este prevăzut să se dezvolte gradual la nivel de țară, dar Ministerul a mai introdus recent o prevedere.

    Am cerut Comisiei Europene să fie de acord ca marii fermieri sau asociațiile care doresc să-și cumpere o astfel de instalație care costă circa 100.000 de euro, iar o rachetă costă cam 700-800 de euro, să le poată achiziționa prin Programul Național de Dezvoltare Rurală cu 50%, pentru a ajuta bugetul de dezvoltare a sistemului național antigrindină”, a mai spus ministrul Agriculturii.

    Sursa: Agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM