• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Achim Irimescu, MADR: ”Vom cere primarilor să efectueze cadastrul gratuit”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    CADASTRU GRATUIT! În momentul de față una dintre cele mai mari probleme în agricultura românească este cea legată de cadastru care trebuie finalizat până în 2020, în caz contrar subvențiile ar putea să nu mai fi acordate fermierilor. Aflat la o întâlnire a cultivatorilor de sfeclă de zahăr din judeţele Braşov şi Covasna, ministrul agriculturii, Achim Irimescu le-a transmis fermierilor prezenți că deși nu este o problemă ce ține de instituția pe care o conduce, va cere primăriilor să facă aceste lucrări într-un ritm mai alert.

    Nu se poate face agricultură atâta timp cât nu sunt rezolvate problemele de cadastru”, a recunoscut ministrul agriculturii, sâmbătă când s-a aflat la Bod, județul Brașov. ”Problemele legate de cadastru ţin de primării, dar asta nu înseamnă că noi nu putem face nimic. Vom discuta cu primarii, le vom cere să  facă aceste lucrări, pentru că este în interesul localităţilor lor. În ce priveşte problema moştenirilor, chiar avem pregătit un proiect de lege în care se spune că, dacă moştenitorul aflat în România a lucrat acel teren timp de 5 ani şi niciunul din ceilalţi moştenitori nu a revendicat partea sa în acest răstimp, cel care a lucrat pământul să se bucure de toate drepturile”, a spus Irimescu.

     Primăriile pot solicita finanţare pentru realizarea gratuită a cadastrului

    Încă din luna august, primăriile au putut solicita finanţare pentru realizarea gratuită a cadastrului. Conducerea ANCPI a stabilit sumele care pot fi plătite primăriilor în 2016 din veniturile proprii ale instituţiei. Astfel, fiecare unitate administrativ-teritorială va putea primi până la 135.000 lei.

    Bugetul alocat de agenţie în acest an este de 90,7 mil. euro. Guvernul a motivat aprobarea ordonanţei de urgenţă prin importanţa pe care o are cadastrarea pentru fermieri în accesarea fondurilor europene pe exerciţiul financiar 2015-2020 şi în obţinerea subvenţiilor, care vor fi acordate doar pe baza identificării cadastrale a terenurilor.

    Subvențiile, în pericol să fie blocate din 2020

    Lucrările de cadastrare gratuită a terenurilor agricole trebuie finalizate până în 2020. În caz contrar, pentru suprafețele aflate în extravilan nu vor mai putea fi făcute plăți directe dacă terenul nu este cadastrat.

    După cum am stabilit și cu premierul Cioloș va exista o prioritizare pentru terenul extravilan. Noi în anul 2020 nu vom mai putea da plăți directe dacă nu avem cadastrul finalizat. Fonduri sunt, deci nu mai avem această problemă, din bani europeni și naționali. Singura problemă este să dăm prioritate în această fază, sigur procedura se desfășoară cu licitație la nivel de primării, pentru cadastarea în extravilan ca să ne asigurăm că în 2020 toată suprafața noastră agricolă este cadastrată și nu vom avea probleme cu acordarea plăților„ a explicat ministrul Achim Irimescu la ”Viața Satului” (TVR 1), într-o emisiune din luna ianuarie.

    Sursă selectivă: www.bzb.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!