• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul ACHIM IRIMESCU anunță CREȘTERI DE SUBVENȚIE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    CREȘTERI DE SUBVENȚIE ÎN FIECARE AN! Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a declarat astăzi că fermierii români vor primi mai mulți bani în anii ce vor urma, până în 2020, într-un sector care acum întâmpină probleme – cel al creșterii oilor. 

    “Anul acesta am putut să fac ceva pentru oierit, în sensul că am mărit subvenţia pe cap de oaie de la 4,5 euro cât este în prezent, iar până în 2020, va creşte subvenţia pe cap de animal de 3-4 ori. Ciobanii din Vaideeni au un renume, am crescut şi eu aici, stând la stână, în munte, până la 7 ani. Acum situaţia s-a schimbat, nu mai este ciobănitul de altădată, a scăzut numărul crescătorilor de animale, şi de aceea dorim să venim cu un sprijin pentru transhumanţă. Mi-aş dori ca Vaideeniul să redevină ce a fost şi sper ca, în anii viitori, să facem la acest târg o bursă electronică, în special pentru ţările arabe, astfel să ne aliniem la comerţul electronic. Şi sper ca satul nostru să redevină ce a fost odată”, a spus Irimescu, la Vaideeni, unde a participat la cea de-a doua ediţie a Târgului de animale, citat de Agerpres.

    Ministrul se declară nemulţumit de consumul redus de carne de oaie din România, pe care o consideră “cea mai sănătoasă”. “Este foarte important că am redeschis piaţa turcă şi urmează să mergem în Iran pentru discuţii pentru extinderea exportului. Este foarte important să popularizăm comerţul cu carne de oaie, nu doar cu animale, pentru că această carne, cea de oaie, este foarte sănătoasă şi să facem un program de promovare şi pentru Uniunea Europeană, deoarece are un mare deficit de carne de ovină. Şi nu e normal să se importe carne de oaie din Noua Zeelandă, atâta timp cât România a fost renumită în creşterea şi valorificarea în acest domeniu zootehnic. Nu e normal nici ca în România să se consume doar 2 kg de carne de oaie pe an, pe membru, faţă de Islanda, unde cantitatea este de 22 de kg”, a mai spus ministrul Agriculturii.

    La Târgul de animale de la Vaideeni au fost prezenţi peste 40 de crescători de animale – ovine, caprine, bovine – din 10 judeţe ale ţării.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM