• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Viteza cu care APIA autorizează plățile către crescătorii de vaci. Numărul fermierilor care nu au primit banii!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Patru zile! Acesta este termenul pe care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îl are la dispoziție să achite banii pentru cei circa 100.000 de fermieri, crescători de bovine și ovine. O parte dintre aceștia au confirmat că au primit deja Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ), bani ce intră a doua zi de la autorizare în conturile fermierilor!

    Sunt peste 100.000 de fermieri, crescători de bovine, care stau ațintiți cu ochii pe conturi în această săptămână. Trei fermieri care au intrat în greva foamei pentru 3 zile putem spune că au meritul de a pune în mișcare la APIA o rotiță care părea blocată sau progresa cu mare dificultate.

    Termenul de 15 august este asumat atât de ministrul agriculturii, Achim Irimescu, cât și de directorul APIA, Nicolae Horumbă, la nivel verbal fără vreo consecință asupra scaunelor celor doi responsabili cu subvențiile fermierilor.

    ”Avem circa 93.000 de beneficiari la vaca de lapte și 8500 la vaca de carne (efectivul este pentru ANT, în privința SCZ la vaca de carne au rămas la plată doar 260 de fermieri n.r). La SCZ cifrele cu plata sunt mici dar în momentul la care am demarat procesul de plată lucrurile merg foarte rapid”, a declarat vineri, ministrul agriculturii Achim Irimescu.

    Cea mai nouă situație a plăților, adică sumele autorizate la plată și plătite până ieri, arată viteza cu care APIA autorizează la plată cererile fermierilor. Iată cum au decurs ultimele plăți în această săptămână la APIA:

    Fermieri care au fost plătiți până pe: 7 august: 37.208/ 9 august: 40.038
    Fermieri care au rămas de plătit: 19.962 adică 

    Fermieri care au fost plătiți până pe: 7 august: 75.744/ 9 august: 92.133
    Fermieri care au rămas de plătit: 49.185 

    Fermieri care au fost plătiți până pe: 7 august: 24.381 / 9 august: 39.956
    Fermieri care au rămas de plătit: 23.823

    Fermieri care au fost plătiți până pe: 7 august: 12.280 / 9 august: 13.209
    Fermieri care au rămas de plătit: 20.119

    Fermieri care au fost plătiți până pe: 7 august: 597/ 9 august: 881
    Fermieri care au rămas de plătit: 2.978 

    Fermieri care au fost plătiți până pe: 7 august: 313/ 9 august: 445
    Fermieri care au rămas de plătit: 1.414


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM