• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: Plăți de peste 356 de milioane de euro prin PNDR 2014-2020

    agrointeligenta.ro

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat până în acest moment plăți în valoare de 356,2 milioane de euro, aferente plăților compensatorii și proiectelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, potrivit datelor publicate, vineri, de AFIR.

    Agenția menționează faptul că, în urma evaluării celor 13.147 cereri de finanțare depuse de către solicitanți și a căror valoare se ridică la aproximativ 2,3 miliarde de euro, au fost selectate, până la ora actuală, 4.281 de cereri de finanțare, a căror valoare este de circa 900 milioane de euro. Din totalul selectat, 3.282 de proiecte, în cuantum de 300 de milioane de euro, au fost deja contractate.

    Conform AFIR, proiectele contractate până la acest moment reprezintă 77% din cele selectate, iar diferența de 23% sunt proiecte pentru care este nevoie de întocmirea Proiectului Tehnic și care vor fi contractate în momentul depunerii acestuia de către beneficiarii proiectelor respective.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha