• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrostar a deschis 7 centre de consultanță pentru accesarea fondurilor europene

    agrointeligenta.ro

    Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar a creat o rețea de șapte Centre Regionale, care oferă, prin Agricultura Agrostar SRL, în parteneriat cu SC Gapa SRL, consultanță și sprijin în vederea accesării de fonduri europene prin PNDR-Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și prin alte programe europene. Centrele funcționează în Alexandria, Rm. Vâlcea, Constanța, Galați, Buzău, Focșani și București.

    Măsurile pe care Agrostar le propune beneficiarilor PNDR vizează atât dezvoltare de activități agricole, cât și neagricole în mediul rural cum ar fi: Submăsura 6.1-Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; Submăsura 6.3-Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici; Submăsura 4.1-Investiții în exploatații agricole (fermele de familie); Submăsura 6.2-Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale; Submăsura 6.4-Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.

    Agricultura românească a avut și are în continuare un rol important în economia românească, iar în condițiile unei bune absorbții a fondurilor europene, care ar stimula antreprenoriatul, România ar putea deveni o adevărată putere agricolă a Europei, cu condiția să beneficieze și de un sprijin guvernamental substanțial și constant. Credem cu tărie că prin accesarea de fonduri europene destinate dezvoltării mediului rural, investiții în educație și formare, precum și informarea locuitorilor de la sate, mediul rural ar cunoaște o dezvoltare atât în plan economic, cât și social. Specialiștii noștri oferă sprijin atât în pentru întocmirea documentației necesare accesării măsurilor, cât și pe întreaga perioadă de derulare/implementare a proiectelor, astfel încât solicitanții să beneficieze de cele mai bune servicii de consultanță”, declară președintele Agrostar, Niculae Ștefan, prin intermediul unui comunicat de presă.

    De asemenea, Centrele oferă consultanță și pentru accesarea de fonduri prin programele operaționale: POCA (Program Operațional Capacitate Administrativă); POCU (Program Operațional Capital Uman); POIM (Program Operațional InfrastructuraMare); POPAM (Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime) etc.

    Cei care doresc să beneficieze de consultanță au la dispoziție următoarele locații:

    Alexandria – Str. Ion Creangă, nr.63; persoană de contact Rodica Pipera; mail rodica.pipera@gmail.com; tel: 0784.122.888)
    Rm. Vâlcea – Str. Calea lui Traian, nr. 135, bl. N2, parter; persoană contact Clara Burghelea; mail: clara.burghelea@federatiaagrostar.ro; tel 0752.182.815
    Constanța – Pța Ovidiu, nr. 11 A, Bloc A Sfat; persoană contact Cristi Toma; mail:tm_crstn@yahoo.com; tel.0736.122.789
    Galați – Str. Portului, nr.23, complex administrativ, corp A, et. 2; persoană constct Laura Cristian; mail: Carmen.cristian@yahoo.com; tel: 0756.011.868
    Buzău – Str. Hangarului, nr. 8; Persoană contact Olteanu Vasile; mail:agrostarbz@gmail.com; 0758.302.886
    Focșani – Str. Maior Gh. Sava, nr.3, Persoană contact Avram Mihaela; avrammihaela23@yahoo.com; tel: 0723.456.873
    Federația Agrostar – Str. Copăceni, nr.46, sector 3, București; Persoan[ contact Ionuț Ifrim; agrostar@federatiaagrostar.ro; tel 021.311.15.14


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha