• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 12 iulie, data de începere a plăților pentru crescătorii de ovine!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Aproximativ 12 zile mai au de așteptat crescătorii de ovine până când Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va începe să lucreze la dosarele lor. Deși crescătorii așteptau să înceapă plățile zilele acestea se pare că aceștia mai au de așteptat!

    Crescătorii de ovine mai au de așteptat banii de la APIA. După cum a declarat astăzi directorul general, Florin Faur, de abia de pe 12 iulie se va începe procesare dosarelor pentru acest sector. ”La ovine luăm în calcul ca undeva în jurul datei de 12 iulie să începem partea de control administrativ, dar de obicei la noi controlul administrativ care este partea mai lungă, vine imediat cu calculul și autorizarea la plată.  Zilele acestea, cel puțin de luni încoace am fost axați pe partea de vegetal, pentru că am vrut să avem efectuate cât mai multe plăți din Măsurile de sprijin finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Cred eu, nu neapărat că este o performanță dar de luni până la momentul la care vorbim, chiar acum mi-au confirmat colegii mei de la economic că au plecat ultimile ordine de plată pe ce s-a lucrat azi-noapte, s-au autorizat și s-au trecut în ordinele de plată 238 de milioane de euro pe vegetal”, a explicat astăzi Florin Faur.

    Acesta a explicat că funcționarii APIA vor să aibă certitudinea că ceea ce dau drumul la plată sunt măsuri corecte. ”Din punct de vedere managerial, ceea ce se poate da drumul nu întârziem nici un minut să nu autorizăm la plată. Ideea este așa, am spus-o de la începutul mandatului, tot ce se autorizează la plată vreau să avem certitudinea fermă că se face extrem de bine, nu există 99% vorbim de 100% bine pentru că sunt plăți consistente, discutăm doar prin APIA de aproape 1,5 miliarde de euro plătiți pe campania 2015 și atunci toate aceste plăți trebuie să fie făcute exact așa cum trebuie să fie. Este adevărat că o mare parte din timpul pe care îl alocăm este legat de testare a ceea ce tehnic trebuie să-și producă efecte financiare, iar colegii mei, 80% din timp cei care se ocupă testează, iar partea de 20% este pentru implementare efectivă”, a mai precizat Faur.

    Directorul APIA vine însă și cu o veste bună: crescătorii de ovine care au fost în control vor primii banii odată cu cei fără control în 2015. ”La zootehnie tot ce înseamnă rapoartele de control sunt deja introduse în baza noastră de date, practic când începem la plată ANT-ul pentru ovine și mă refer la schema ANT 9, practic intenția este de a începe tot și cei de la control. Este adevărat că instituțional tot timpul cumva la ”îndemână” au fost cei care nu au fost la control”, a mai spus Faur.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM Românii cu datorii la ANAF de peste 1.200 de lei – pe ”lista rușinii” făcută publică la nivel de județ