• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fânul, o afacere pentru fermierii din Germania. Uite cu ce preț vând baloții în acest an

    agrointeligenta.ro

    Fermele din Germania pun mare preț pe recolta de fân. Au și de ce: la nivel național funcționează o veritabilă piață în care agricultorii pot să valorifice producția ”ambalată” în baloți mari și vândută la tonă.

    O nemulțumire a fermierilor nemți este că anul acesta, prețul fânului a început să scadă. S-a terminat deja primul cosit al pășunilor, deci și oferta este una mai mare. În unele zone s-a finalizat chiar și a doua coasă, astfel că de la 134,48 de euro/tonă – prețul din luna mai, prețul baloților de fân a coborât acum la 129,95 euro/tonă – preț mediu la nivel național, potrivit unei analize de piață realizată de jurnaliștii publicației germane Agrar Heute.

    Cel mai bun preț pentru baloți îi obțin producătorii din Renania-Palatinat, land în sud-vestul Germaniei, unde fânul se vinde cu 173 de euro/tonă. La capătul opus al bursei se află fermierii din Saxonia care vând, la mijlocul lunii iunie, cu doar 75 de euro/tonă.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe