• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii ÎNGENUNCHIAȚI de ANAF. Ce i-au cerut premierului Cioloș!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Taxele și impozitele impuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) fermierilor i-a adus pe aceștia la sapă de lemn. Cu subvențiile întârziate dar cu decizii de impunere din partea organelor fiscale agricultorii spun că au ajuns la capătul puterilor. Dar liderii acestora nu stau cu mâinile în sân.

    Este cazul oierilor care au trimis recent o adresă premierului Dacian Cioloș în care i-au prezentat modul în care ANAF înțele să interpreteze legea, acțiuni ce vor duce în final la falimentarea fermierului român și o diminuare drastică a șeptelului de ovine. ”În urma demersurilor făcute de către conducerile LAPAR, Romovis, Proovis, Dobrogea, Ministerul Finanțelor prin ANAF a transmis în  teritoriu o notă prin care solicită Direcțiilor Județene ale Finanțelor Publice să organizeze întâlniri cu fermierii. Este pentru prima dată când se întâmplă după 90′ în România o  astfel de acțiune”, ne-a transmis Ionică Nechifor, secretar general Romovis.

    Vă prezentăm integral și documentul cu punctele dezbătute în întâlnirea Guvern  – Ministerul Finanțelor – LAPAR și ROMOVIS .

     

    guv.1

    guv.2

    guv.3


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM