• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor de minimis în apicultură: 50 lei/familia de albine. Care sunt condițiile pentru a primi sprijinul financiar în 2016!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Sprijin financiar pentru apicultori! Crescătorii de albine vor primi bani de la Guvern drept despăgubire pentru pierderile din anul apicol 2016. 

    Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA) a depus în nenumărate rânduri cereri pentru acordarea unui sprijin financiar la Ministerul Agriculturii iar într-un final acestea au fost aprobate. ”Am primit răspuns la ambele cereri pentru că noi am depus la interval de 2 săptămâni deoarece situația în 2016 nu a fost bună deloc. Proiectul este gata, l-am văzut, și așteaptă doar să fie aprobat în ședința de Guvern, probabil într-o săptămână-două. Sunt solicitate 60 de milioane de lei, adică în jur de 50 de lei pe familia de albine, pentru biostimulatori. Am convenit un termen până la care se vor depune cererile și anume 31 septembrie 2016”, ne-a declarat Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

    Ce trebuie să facă concret apicultorii? ”După ce va apărea Hotărârea de Guvern, apicultorii trebuie să meargă la primăriile unde au înregistrați stupii și să depună o cerere pentru eliberarea unei adeverințe exact ca acum 2 ani, în 2014, când am mai primit sprijin! În plus, trebuie să facă dovada că au stupii identificați, autorizați sanitar-veterinar și să depună o copie de pe factura cu care s-au aprovizionat în perioada 1 martie  –  30 septembrie. Iar în luna octombrie ni s-a promis că se dau banii”, ne-a mai explicat Ioan Fetea.

    ”Săriți” de la plată în 2015

    Din 2014 apicultorii nu au mai primit ajutoare de minimis, când majoritatea stupinelor au fost afectate de ploi. Atunci apicultorii au primit 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

    Dar valoarea totală a ajutorului de minimis care s-a acordat unei întreprinderi/întreprinderi unice nu putea depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar 2014 şi în cele două exerciţii financiare precedente.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!