• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • COD GALBEN de ploi și vijelii. LISTA județelor vizate de alerta ANM!

    agrointeligenta.ro

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o avertizare de cod galben pentru 34 de județe unde sunt atenționări de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ.

    Codul galben intră în vigoare de mâine de la ora 15.00 și este valabil până miercuri, la ora 21.00.

    În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.

    În a doua parte a zilei de marţi (24 mai) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (24/25 mai), manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.

    harta cod galben


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha