• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA: Încă 155.000 de fermieri AU INTRAT la plată!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    APIA este în plină campanie de plată a subvențiilor agricole iar până în acest moment au fost achitați bani, din 8 aprilie și până în prezent, pentru 756.210 beneficiari. De la finele acestei săptămâni, APIA a demarat autorizarea plăților pentru cei circa 59 de euro pe hectar, plata aferentă schemei de climă și mediu, plata pe înverzire și Măsura 13, zone defavorizate.

    Directorul APIA, Florin Faur, a declarat astăzi că de aseară agenția de plăți a început autorizarea la plată pentru încă 150.000-155.000 de cereri. ”Acești bani au intrat deja în circuitul de plată pentru următoarele patru zile. Trebuie să precizăm că am făcut plăți integrale până acum, mai puțin zootehnia și sprijinul cuplat. Noi, vă spun sincer începem ziua de dimineață devreme dar nu știm când se termină. Și vreau să îi invit pe toți fermierii care au vreun dubiu să vină oricând la APIA și să se convingă”, a declarat Faur.

    De la finele săptămânii trecute,  APIA a demarat autorizarea plăților pentru cei circa 59 de euro pe hectar, plata aferentă schemei de climă și mediu, plata pe înverzire. Este ultima schemă ”principală” din plățile directe pentru suprafețele agricole.

    Astfel, în prezent, APIA virează către fermieri subvenția integrală pe hectar, respectiv următoarele scheme:
    plățile aferente SAPS (79,7392 euro/ha);
    -schema de plată redistributivă (5 euro/ha pentru primul interval – 1-5 ha inclusiv și 51,0789 euro/ha pentru al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv);
    -plata pentru tinerii fermieri (19,9348 euro/ha);
    -plata pentru climă și mediu – înverzirea (59,1277 de euro pe hectar)
    În plus, APIA a făcut plăți având ca sursă de finanțare bugetul național, respectiv plata pentru schema de ajutor național tranzitoriu pentru culturile în teren arabil (ANT1 – 19,1942 euro/ha).

    APIA nu a reușit să finalizeze plata pentru toți fermierii în ceea ce privește schemele de bază: SAPS, ANT, tânărul fermier și plata redistributivă, dar a ales să dea drumul celor două noi scheme de plată, pentru a grăbi lucrurile. Astfel, schemele de bază vor fi plătite în paralel cu înverzirea și Măsura 13 – zone defavorizate.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere