• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • RAPORTUL subvențiilor în Parlament: ”Am plătit fermierilor 1,123 miliarde de euro!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Parlamentarii au dezbătut astăzi moțiunea simplă  „Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă” îndreptată împotriva ministrului Agriculturii, semnată de 84 de parlamentari PSD şi ALDE. Ministrul Agriculturii a venit în Parlament să se apere și să explice parlamentarilor care sunt progresele pe care le-a înregistrat de când a preluat portofoliul.

    ”Moțiunea este neîntemeiată și neonestă. Cum să interpretăm o astfel de moțiune împotriva unui ministru  susținut pentru activitatea realizată de toate organizațiile mari de producători din România când liderii acestor organizații se declară mulțumiți de activitatea   ministrului actual am agriculturii. Ne întrebăm ce umărește de fapt cei care au scris moțiunea?  De altfel toți cei din sală știm că nu este vorba despre agricultură, despre grija față de fermier așa cum se clamează în debutul moțiunii.De unde știm asta? Din simplu motiv  că atunci când am preluat ministerul am găsit extrem de multe probleme. De șase luni eu și echipa actuală încercăm să reparăm greșeli și căutăm soluții. Suficient să menționez aici pierderea unui miliard de euro la dezvoltarea rurală, penalizări de aproape 800 de milioane de euro la APIA și AFIR.   Întârzieri foarte mari și decizii greșite în ceea ce privesc plățile directe. Neajunsurile nu sunt problema pentru că de aceea am venit să le repar dar am găsit și oamenii cu și prin care aceste au fost create. Dar halucinant este faptul că  mi se reproșează decizia de a mă dinspensa de serviicile celor care prin deciziile luate au dat dovadă de incompetență și au frânat activitatea”, le-a explicat ministrul agriculturii parlamentarilor.

    Acesta a oferit explicații și în privința plăților directe făcute până în acest moment către fermieri precizând că întârzierea a fost cauzată de situația care a fost găsită la minister când a preluat portofoiul.

    ”Textul moțiunii conține neadevăruri evidente. În realitatea astăzi după 6 luni de mandat am găsit soluții la aproape toate soluțiile.  Multe dintre ele au fost puse în practică și dau roade iar altele urmează să fie soluționate până în toamnă.  În privința neacordării plăților directe în agricultură, mi se pare o sintagmă total neadevărată. Subvențiile se plătesc și încă într-un ritm din ce în ce mai accelerat și acesta și aceasta în pofida situații problematice în care se afla ministerul când l-am preluat.  Astfel, de când am fost investit și până la această dată  suma totală plătită este de 1 miliard și 123 de milioane de euro. Din data de 11 mai a început emiterea de OP-uri pentru înverzire iar în cel mai scurt timp urmând să fie plătite peste 530 de milioane de euro.  Iar din data de 14 mai a început autorizarea la plată a Măsurii 13 plata Agromediu (de fapt măsura 13 se referă la zonele defavorizate – n.r)”, a mai explicat Irimescu. 

    niţiatorii susţin că “în decursul anilor trecuţi Guvernul Ponta a reuşit să aducă agricultura şi industria alimentară pe unul dintre primele locuri în economia românească”, iar actualul ministru al agriculturii Achim Irimescu are ca “preocupare zilnică” distrugerea “acestui sistem performant pe care l-a parazitat”.

    “Preocuparea zilnică a acestui ministru este de a distruge câte ceva din sistemul performant pe care l-a paralizat, fără a construi absolut nimic. Trecând peste declaraţiile halucinante ale domnului Irimescu, prin care a nenorocit fermierii şi investitorii români din sectorul alimentar sau uneori au stârnit râsul unei ţări întregi, acţiunile şi inacţiunile ministrului Irimescu afectează siguranţa naţională, prin ameninţarea securităţii alimentare a României”, susţin semnatarii moţiunii simple.

    PSD şi ALDE susţin că Achim Irimescu trebuie să plece „pentru a nu desfiinţa din economia României întreg sectorul agro-alimentar” şi pentru a nu-i transforma pe români în „cerşetorii Europei”, potrivit textului moţiunii.

    Iniţiatorii fac trimitere la “derapajele grave” din agricultură privind neacordarea plăţilor directe, blocarea proiectelor de investiţii în domeniul irigaţiilor, precum şi managementul deficitar al Ministerului Agriculturii şi instituţiile din subordinea acestuia, susţinând că de la actualul ministru au auzit “doar scuze şi motivaţii despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă”.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere