• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce efecte are apa fierbinte în grădina ta!

    agrointeligenta.ro

    Sunt numeroase metode și tratamente ecologice care pot fi de mare ajutor în cultura de legume, mai ales în cea pe suprafețe mici, unde este mai ușor de aplicat o soluție ”neconvențională”. Pentru cei care au puțină pricepere și sunt pasionați de grădinărit, una dintre soluțiile ieșite din tipar și care dă rezultate foarte bune dacă este aplicată cu iscusință este…apa caldă. 

    Apa fiartă are efecte benefice în combaterea unor dăunători. Astfel, spre deosebire de soluțiile chimice ”băile” calde pot fi folosite în siguranță la unele plante, cu condiția să fiți atenți la modul în care aplicați apa la temperaturi mai ridicate.

    Așadar, înainte de a trece la fapte, păstrați în minte faptul că apa opărită poate, bineînțeles, să vă omoare plantele. Dacă, însă, aveți grijă și o turnați în crăpăturile dintre dale, dacă o puneți direct pe buruieni, acestea vor fi definitiv afectate și, implicit, vor muri în urma expunerii la temperatura ridicată. Grijă însă ca această apă clocotită să nu intre în contact și cu plantele pe care doriți să le protejați!

    Pe de altă parte, apa la anumite temperaturi poate fi un instrument de combatere ecologică a unor dăunători precum afidele, acarienii sau viermii albi. Pentru aceste tratamente, temperatura apei trebuie să fie în jur de 48 de grade Celsius și nu mai mare.

    Tot cu apă caldă se poate face dezinfectarea semințelor, în acest caz recomandându-se o temperatură de 50 de grade Celsius.

    Revenind la metoda de combatere a dăunătorilor cu apă caldă, cele mai multe plante din grădină nu suportă tratamentul termic direct pe tulpină sau frunze, ci se recomandă ca lichidul curat să fie turnat la bază, pentru rădăcină. De altfel, în locul unei ape rece ca gheața, plantele preferă o apă mai caldă, preferabil la temperatura ambientală – în jur de 20-25 de grade Celsius.

    Notă: Pentru a testa eficiența tratamentelor cu apă la temperaturi mai ridicate, vă recomandăm să începeți cu suprafețe mici și cu plante mai puțin sensibile, ca mai apoi, în timp, când căpătați experiență, să extindeți metoda. 

    Sursa: www.gardeningknowhow.com


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha