• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avertizare ANM pentru ploi însemnate. Iată regiunile vizate!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, în intervalul sâmbătă, 9 aprilie, ora 11 – luni, 11 aprilie, ora 23.

    În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de sâmbătă (09 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice.

    Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.

    ANM menționează că precipitaţiile prognozate pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

    Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

    Foto: www.worldpolicy.org


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha