• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Nu ne mai vindeți țara!”. Ce mesaj ferm le-au transmis crescătorii de animale politicienilor din Parlament

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Circa 2.000 de fermieri au protestat astăzi în Capitală în ciuda vremii friguroase de afară. Veniți din toate colțurile țării, crescătorii de vaci, oi și porci au pornit spre București cu un singur gând:să își strige ofurile în stradă cu speranța că îi aude cineva.

    ”Nu am dormit aproape deloc azi noapte. Plecarea spre Capitală a avut loc la ora 3 dimineața dar am venit de la aproape 600 de kilometri pentru că vrem să le arătăm autorităților că existăm, că suntem pe fundul prăpastiei și nu vrem să credem că suntem ai nimănui. Noi am ajuns să vindem cu 3,5 kilogramul de carne de porc. Este bătaie de joc, nu reușim să acoperim nici măcar costurile dar să mai sperăm și la un profit”, ne-a declarat Ion Tudose (45 de ani), crescător de porci din Sălaj.

    12527797_1708109209478334_1673239839_n

    Legea vânzării terenurilor către străini, pe lista de revendicări

    Grăbirea plăților pentru zootehnie, schimbarea legii terenurilor și prorogarea termenului prevăzut pentru ca asociațiile să fie transformate în cooperative sunt doar câteva dintre revendicările cu care liderii protestatarilor au trecut pe rând pe la Comisia de Agricultură.

    Deputații din Comisia de Agricultură s-au reunit în ședință extraordinară pentru a asculta doleanțele crescătorilor.

    ”Eu am toată încrederea că parlamentarii ne vor ajuta cu legea etichetării, sperăm cât de repede să scoatem și legea privind comercializarea produselor agricole și un lucru foarte important să găsim soluția pentru suspendarea legii vânzării pământurilor către străini. Vrem ca pământul acestei țări să îl putem lăsa și copiilor noștri. De asemenea, dorim amânarea cu un an a legii privind transformarea asociațiilor în cooperative. Ni s-a promis că se va rezolva cât mai curând acest lucru. Vom reveni marți la o întâlnire care cel mai probabil va avea loc la Ministerul Agriculturii în prezența ministrului Achim Irimescu”, a declarat Claudiu Frânc în Parlament.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere