• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul francez al Consumului: „Spanghero ştia”

    agrointeligenta.ro

    Spanghero este suspectată de ”înşelătorie economică” şi va fi cercetată, susţine ministrul francez al Consumului Benoît Hamon, care promite să ”cureţe filiera”.

    Firma franceză ştia că vinde carne de cal, care a venit cu eticheta vamală corespunzătoare, drept carne de vită, a declarat joi ministrul francez al consumului Benoît Hamon, potrivit Le Point.

    În ce priveşte Comigel, care a fabricat faimoasele lasagna cu carne de cal, ministrul spune că aceasta a fost păcălită. Firma se face însă vinovată de „neglijenţe”, susţine oficialul, referindu-se la faptul că societatea franceză a omis să facă controale la fabrica sa din Luxemburg.

    „Pe de o parte, eticheta nu era conformă legislaţiei franceze”, deoarece nu preciza decât „carne cu origine UE”, în timp ce ar fi trebuit să se specifice originea geografică privind locul de provenienţă al animalelor şi abatorul unde a fost efectuată sacrificarea cailor.

    „Pe de altă parte, în timpul decongelării, ar fi trebuit să-şi dea seama de culoarea diferită a cărnii de cal faţă de cea de vită”, a precizat ministrul.

    Tot el spune că „traficul dura de câteva luni” şi a vizat peste 750 de tone, din care 550 tone au fost livrate firmei Comigel via societatea Tavola.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro!