• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Grup de lucru pentru finalizarea Ghidului de condiții artificiale. Baciu, LAPAR: ”Eu particip în calitate de victimă”

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii nu reușesc să ajungă la un numitor comun în privința Ghidului privind crearea condițiilor artificiale. La sediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a avut loc joi o întâlnire între conducerea agenției și liderii Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România ca reprezentanți ai beneficiarilor de fonduri europene în sectorul vegetal.

    ”La AFIR, subiectul principal a fost găsirea de soluții pentru a amenda acele condiții artificiale, crearea lor, mai exact. Am discutat de principiu pe propunerile cu care a venit LAPAR. Dânșii pe cealaltă parte au venit cu explicațiile lor și nu ne-au convins. A rămas să se facă o echipă le lucru pentru luni, când vor participa și doi reprezentanți LAPAR, împreună cu cei de la AFIR pentru a ada o formă finală acestui subiect”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

    Întrebat cine va participa la grupul d elucru de la AFIR, Baciu ne-a răspuns: ”Va fi domnul Bazon (Constantin Bazon – n.r.)  – vicepreședinte al LAPAR și care este un fin cunoscător al procedeelor de la AFIR și, eu în calitate de victimă”.

    Vă reamintim că în ultimii ani, Laurențiu Baciu, fermier în județul Bacău se judecă cu AFIR pentru blocarea unui proiect pe fonduri europene. În aceeași situație se află zeci de mii de fermieri din toată țara, care și-au pierdut finanțarea nerambursabilă în condiții neclare. Între timp, exercițiul financiar pe care au accesat banii s-a încheiat, iar România a ratat șansa de a absorbi tot bugetul alocat țării noastre. Un miliard de euro au rămas astfel la Bruxelles, la pachet cu corecții financiare de 600 de milioane de euro pe care România le-a avut de achitat.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Așa, da! O primărie îi scutește pe fermieri de impozitul pe teren și a redus cu 50% impozitul la utilaje agricole Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI

    Ultimele știri

    Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius