• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Harta zonelor defavorizate va fi schimbată. Suprafața se va mări cu 20%

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Harta zonelor defavorizate va fi schimbată întrucât, la ora actuală se lucrează pe o situație veche a acestor zone, potrivit ministrului agriculturii, Achim Irimescu.

    ”La ora actuală noi avem o situație a zonelor defavorizate, descrisă pe harta României însă la nivelul Comisiei Europene au fost discuții pentru redesenarea acesteia. Avem criterii bio-fizice pentru stabilirea acestor zone, iar România ar avea de câștigat pentru că suprafața se va mări cu 20 la sută. Numai că sunt alte state membre care ar putea fi afectate iar acum s-a ajuns la un mic blocaj dacă putem spune așa. Sper să se rezolve la nivel european. Acum funcționează vechea zonare”, a declarat ministrul agriculturii Achim Irimescu în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    Până la această dată nu au fost efectuate plăţi aferente Măsurii 13 din vechiul PNDR, privind zonele defavorizate. Referitor la modalitatea de solicitare a sprijinului, de menționat că accesarea măsurilor de dezvoltare rurală (inclusiv Măsura 13) se efectuează prin cererea unică de plată pe suprafaţă. Fermierii depun anual doar o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe, în termenul stipulat de legislaţie – Ordinul M.A.D.R. nr. 620/2015 şi Art.12, alin.2 din Regulamentul CE nr. 809/2014.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!