• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii își pot modifica cererea unică de plată depusă la APIA. Cu o condiție!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul agriculturii Achim Irimescu a declarat astăzi că fermierii care depun cererea unică de plată la APIA au posibilitatea de a aduce modificări dacă descoperă că au depus documentele cu erori.

    Pentru a-și modifica cererea depusă la APIA, beneficiarii de subvenții vor avea de respectat o condiție clară, aceea de a respecta termenele până la care APIA primește cererile fermierilor.

    ”Am avut discuții și anii trecuți cu Comisia (Comisia Europeană – n.r.) iar în esență cererea unică de plată se poate modifica dacă se respectă termenul final. Deci dacă am depus cererea pe 1 martie și realizez că am făcut niște greșeli în cererea respectivă, și m-ar putea penaliza, eu pot să revin până la 15 mai să îndrept greșeala. Mai mult, cu penalizări de 1 la sută dar nu mai mare de 15 la sută, chiar să mă duc până la 15 iunie. Dar odată definitivată și trecut de aceste termene sigur că nu se mai pot face modificări”, a declarat Achim Irimescu în cadrul emisiunii ”Viața Satului” (TVR 1).


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!