Cum se poate finanţa Canalul Siret-Bărăgan
Lucian Davidescu – Agrointeligența
…în caz că nu e o halucinaţie faraonică.
Fiecare program „nou” de guvernare scoate de la naftalină o idee ceauşistă: canalul care să lege Siretul de Dunăre trecând prin Bărăgan. E deja unul din semnele că n-a stat nimeni să gândească programul respectiv, preferând să ia cu copipeist din altele mai vechi.
De unde bani? Păi poate păcălim UE. Sau poate îi păcălim pe chinezi. Sau dacă nu, poate îi păcălim pe români că ăştia-s mai proşti. Canalul ar costa 2,5 miliarde de euro şi promite că va asigura irigarea a 800.000 de hectare. Dubioasă promisiune! În primul rând, pentru că e greu de crezut că nu va fi nevoie de infrastructură separată. În al doilea rând, ale cui sunt ăstea 800.000 de hectare şi de ce să plătim cu toţii pentru ele? Dacă într-adevăr există un beneficiu aşa mare, de ce să nu plătească singuri pentru ele? N-au bani? S-ar putea să aibă. Să vedem:
2,5 miliarde de euro pe 800.000 de hectare înseamnă ceva mai mult de 3000 de euro pe hectar. Cam cât subvenţia la hectar adunată pe următorii 20 de ani. Dacă ce spun planificatorii guvernamentali este adevărat, ar trebui ca proprietarii să prefere să renunţe la subvenţie în schimbul irigării terenurilor.
Primul pas ar fi ca toate cele 800.000 de hectare să fie declarate ~zonă agricolă cu regim special destinată amenajării hidrotehnice~ sau ceva în sensul ăsta.
Al doilea pas ar fi un referendum la care să participe toţi proprietarii, care să se pronunţe pentru sau împotriva canalului. Majoritatea decide.
Al treilea pas ar fi ca subvenţia la hectar să nu le mai fie plătită fermierilor ci antreprenorului canalului timp de 20 de ani, până se acoperă costurile.
Dacă nu cumva se va dovedi pe parcurs că tot proiectul a fost o minciună cu valenţe faraonice, ar trebui ca la sfârşit toată lumea să fie mulţumită: fermierii că au terenuri irigate, statul pentru că a obţinut gratis beneficiile amenajării hidrotehnice şi contribuabilii pentru că n-au scos un leu din buzunar.
