• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AgroConcept, noul importator şi distribuitor New Holland Agriculture în România, la prima prezentare oficială

    agrointeligenta.ro

    AgroConcept, noul importator şi distribuitor New Holland Agriculture în România, a avut recent prima prezentare oficială în cadrul unui eveniment special găzduit de Ambasadorul Italiei la București, Diego Brasioli. Evenimentul a reunit fermieri, reprezentanți ai comunității de business și ai domeniului economico-financiar din România și Italia.

    Ambasadorul Italiei la București, Diego Brasioli, a subliniat excelenta reputație obținută de New Holland în domeniul utilajelor agricole din întreaga lume. În plus, Ambasadorul a evidențiat importanța agriculturii, acesta fiind unul dintre cele mai promițătoare sectoare în cadrul relațiilor comerciale derulate de cele două țări.

    Marcelo Pedrazzini, Business Director New Holland Agriculture pentru importatorii europeni, a declarat: “A avea un partener local, precum AgroConcept, care deține expertiza și calitățile necesare pentru a stabili o relație apropiată cu clienții săi, este fără îndoială esențial pentru a atinge excelența în business”.

    Angajamentul AgroConcept include numeroase investiții în domeniul agriculturii locale: 12 centre regionale ce vor fi dotate cu cele mai noi tehnologii de intervenție rapidă și de asistență tehnică, începând din ianuarie 2016 și până la finalul anului; o echipă de management formată din experți de pe piața locală și internațională; o viziune globală pentru un succes local, susținută de antreprenorii din familiile Gupta și Stein.

    “Ne-am asumat o importantă responsabilitate și suntem onorați să avem oportunitatea de a continua tradiția de succes a acestei mărci renumite, New Holland Agriculture, care a fost dintotdeauna dedicată agricultorilor. În era globalizării, a rezultatelor pe termen scurt și a pierderii valorilor umane, suntem mândri că putem contribui la o industrie bazată pe valori fundamental umane precum respectul, munca asiduă și sustenabilitatea”, a declarat Heinrich Stein – Președinte al Consiliului de Administrație AgroConcept.

    AgroConcept intră în 2016 pe piața agricolă din România cu o investiție ce depășește 20 milioane de euro, poziționându-se ca partener al fermierilor locali.


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!