• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata avansului la subvenție: Fermierii vor avea banii în conturi abia către finele săptămânii

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Directorii teritoriali ai APIA au fost anunțați că începând de mâine, marți, de la București se va începe virarea avansului la plata unică pe suprafață. Procedurile bancare vor face, însă, ca majoritatea fermierilor să poată avea acces efectiv la bani abia către finele săptămânii. 

    Cel mai probabil, cei 53 de euro pe hectar vor ajunge în conturile majorității fermierilor în intervalul 20-25 noiembrie, adică începând de vineri. Întârzierea este cauzată de procedurile bancare, astfel că deși APIA începe plățile de mâine, operarea lor aduce un decalaj de două-trei zile.

    La ultima sa conferință în calitate de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a anunțat că începând de marți, APIA va începe virarea avansului din subvenția pe suprafață aferentă anului 2015. Se plătește 70% din plata unică pe suprafață – SAPS, care este de 77,42 de euro pe hectar. Astfel, cei peste un milion de agricultori eligibili vor încasa 53 de euro pe hectar, urmând ca restul schemelor de plăți directe să le fie achitate anul viitor.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!