• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liberalii explică de ce nu au votat legea irigațiilor. Andreea Paul: “Am evitat riscul unui tun”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PNL, a declarat, ieri, că liberalii au evitat riscul unui tun prin neadoptarea proiectului care prevedea investiţii de 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii. În plus aceasta spune că liberalii cer transparentizarea procesului de investiţii în domeniu.

    „Noi credem că în cazul sistemului de irigaţii am evitat riscul unui tun, pe final de mandat pentru că pe reabilitarea sistemului de irigaţii s-au cheltuit în ultimul sfert de veac circa 10 miliarde de euro. PNL cere astăzi, aşa cum a făcut-o în repetate rânduri prin Parlament şi în comisiile de specialitate transparentizarea prin prezentarea publică a proiectelor prioritare pentru investiţii în irigaţii ca să nu ne mai trezim cu încă un miliard de euro cheltuiţi, dar cu reducerea suprafeţelor de teren irigate”, a spus Andreea Paul, potrivit Mediafax.
    “În prezent avem circa 100.000 de hectare de terenuri irigate, în plin an secetos”
    Deputatul liberal a mai declarat că în urmă cu 25 de ani România avea trei milioane de hectare de teren irigat, iar în 2004, Ilie Sârbu, socrul premierului, declara că sunt 1,5 milioane de hectare de teren irigat. „Minciuna a fost repetată în anul 2009, de acelaşi tată socru. Azi, minciuna este reinventă de ginerele Ponta. În prezent avem circa 100.000 de hectare de terenuri irigate, în plin an secetos, într-unul dintre cei mai secetoşi ani”, a mai afirmat Paul.
    “Nu s-a prezentat nici măcar o magistrală prioritară”
    „În comisiile de specialitate s-a discutat despre un miliard de euro pentru viitorii şapte ani or, fără nicio listă de prioritizare, riscăm să aruncăm încă un miliard de euro, cică pentru irigaţii, dar în realitate să nu avem terenurile irigate. Nu s-a prezentat nici măcar o magistrală prioritară. Cu ce se începe în anul 2016, care este magistrala care va fi asigurată, unde irigăm, care sunt zonele prioritare cu care la drum, ce irigăm în 2017? Nu s-a asigurat această transparenţă a proiectelor de investiţii în sistemul de irigaţii”, a mai opinat deputatul PNL.

    Foto:Nasul.tv

     


    Te-ar mai putea interesa

    Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!