• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lăsați fără irigații, fermierii se pregătesc de acțiuni de protest

    agrointeligenta.ro

    Federatia Agrostar protestează față de respingerea de către Parlament a Legii irigațiilor, în contextul în care seceta a devenit un fenomen aproape anual, iar pagubele produse agricultorilor se ridică la miliarde de euro.

    „Federația AGROSTAR cere reintroducerea de urgență a acestei legi pe ordinea de zi și aprobarea ei astfel încât să poată să producă efecte cât mai repede și să nu fim puși și la anul în situația ca fermierii să se vadă cu munca pe un an distrusă. În cazul în care legea nu va fi dezbătută și aprobată cât mai repede, AROSTAR va iniția discuții cu toate organizațiile din agricultură, pentru a organiza acțiuni de protest comune. AGROSTAR consideră că această lege este vitală pentru agricultori și parlamentarii trebuie să mai aprobe legi și pentru agricultori, nu doar pentru ei”, declară printr-un comunicat de presă președintele Agrostar Niculae Ștefan.

    Foto: Mediafax


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha