• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valoarea totală a despăgubirilor pentru secetă este evaluată la 500 de milioane de lei

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Nu este primul an în care fermierii din România se confruntă cu fenomenul de secetă. Am avut secetă și în alți ani, dar ce este diferit acum este faptul că seceta a lovit aproape întreg teritoriul țării, au suferit și agricultorii care lucrează suprafețe mici, au înregistrat pierderi și mai marii fermieri ai țării.

    Așa se face că, sumele de banii ce vor fi acordate cu titlu de despăgubire pentru fermierii care au înregistrat pierderi de venit din cauza secetei, sunt destul de însemnate, mai ales că bugetul de stat trebuie să asigure și cei 850 milioane de euro necesari pentru a plăți avansul de până la 70% din SAPS, evaluat anul acesta la 77,08 euro/ha de euro

    12027801_1108599355820337_5509219552038370208_n

    ”În afară de cei 850 milioane de euro pe care îl împrumutăm de la bugetul de stat pentru a plăti avansul de până la 70% din subvenția pe suprafață, căutăm soluții pentru a găsi banii necesari pentru a plăti avansul pe care vrem să-l acordăm pentru fermierii afectați de secetă. Încă nu avem o sumă oficială, dar după estimările mele este vorba de mai bine de 500 milioane de lei”, ne-a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, despre ce sumă de banii urmează să primească fermierii afectați de secetă.

    În 2012 doar 100 lei la hectar, în 2015 de 4 ori mai mult

    Față de anul 2012, când fermierii care au suferit pierderi financiare din cauza secetei și au primit doar 100 lei pe hectar, în 2015, suma promisă este de 4 ori mai mare.

    ”Suma necesară pentru despăgubirea fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei reprezintă o sumă uriașă, în anul 2012 am plătit doar 100 lei pe hectar, anul acesta despăgubirile pot ajunge până la 400 lei pe hectar. În discuțiile pe care le-am avut în teritoriu, fermierii au apreciat efortul nostru de a-i ajuta să facă față acestui an dificil”, ne-a spus șeful de la MADR, despre valoarea plăților la hectar, primite cu titlu de despăgubire.

    Pierderile de venit sunt însemnate

    Motivul principal pentru care suma acordată drept despăgubire a crescut față de cea din 2012 a fost determinat de faptul că suprafața afectată este mult mai mare, iar pierderile înregistrate sunt mult mai ridicate.

    ”Suma pe care o acordăm ca despăgubire a crescut față de cea din anul 2012, în primul rând pentru că pierderile înregistrate sunt mai mari decât cele înregistrate în trecut. Sunt afectate în acest an și fermele mari care investesc foarte mult în zona de tehnologie. Desigur că, atâta timp cât agricultura a avut contribuții importante la bugetul de stat 2-3 ani, este rândul nostru să-i ajutăm într-un an mai dificil”, și-a arătat toată susținerea ministrul Agriculturii.

    Fermieri vor fi despăgubiți diferențiat

    Diferențele în acordarea despăgubirilor sunt impuse de regulamentul european. ”Sunt fermieri care și-ar fi dorit ca despăgubirile să fie acordate după alte principii. Suntem o țară europeană care beneficiază an de an de plăți uriașe din partea Comisiei Europene, numai pe plățile directe, în acest an, vom încasa peste 1 miliard și jumătate de euro. În condițiile în care beneficiem de o astfel de sumă trebuie să respectăm regulile. Regulamentul European spune foarte clar, cei care nu au asigurare pentru minim un risc, nu pot primi integral valoarea despăgubirilor, ci jumătatea din suma acordată ca despăgubire”, ne-a explicat Constantin, despre condițiile pe care trebuie să le respecte fermierii pentru a primi despăgubirile.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!