• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se modifică subvenția la motorină: De la 21 de euro, rata accizei reduse ajunge la 99,498 de lei pentru fiecare 1.000 de litri

    agrointeligenta.ro

    Subvenția la motorină va suferi modificări în urma deciziei de a se aduce unele schimbări la Hotărârea Guvernului Nr. 1174 din 2014. Astfel, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură se modifică de la 21 de euro/1.000 de litri la 99,498 lei/1.000 de litri.

    Fermierii vor primi astfel un pic mai mult sprijin în același regim de ajutor de stat sub formă de rambursare. Mai mult, subvenția nu va mai fi influențată de cursul leu-euro.

    O altă modificare importantă în legislație este accea că cererea pentru subvenția la motorină ”va fi însoțită de originalul/copia adeverinței emisă de Primărie, conform înscrisurilor din Registrul agricol sau va cuprinde informații privind suprafetele și culturile/efectivele de animale menționate în cererea de plată unică pe suprafață, depusă la APIA, în cadrul schemelor de plăți pe suprafață, în cursul anului de cerere”.

    În situația în care solicitantul a depus adeverința emisă de Primărie, odată cu cererea de plată unică pe suprafață, aceasta își păstrează valabilitatea. În situația exploatării în cursul anului de cerere și a altor suprafețe și culturi/efective de animale, solicitantul are obligația să depună o adeverință emisă de Primărie, conform înscrisurilor din Registrul agricol sau va cuprinde informații privind suprafetele și culturile/efectivele de animale.

    Referitor la termenul de plată, noile prevederi arată că aceasta se va efectua ”periodic/trimestrial, pentru perioada anterioară/trimestrul anterior”. Până acum, procedura impusă de HG prevedea că ”Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează periodic/trimestrial, pentru perioada anterioară/trimestrul anterior.”

    ”Plata ajutorului de stat se solicită în baza unor cereri de plată adresate de beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin centrele judeţene/locale, după caz, care se depun în termen de 30 de zile de la finele perioadei/ trimestrului pentru care se solicită rambursarea, însoţite de o situaţie centralizatoare, privind cantităţile de motorină, precum şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor”, de arată în proiectul de modificare a HG 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

    La articolul 9, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    “(1) Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau al municipiului
    Bucureşti analizează solicitările beneficiarilor şi documentele justificative anexate, în limita cantităţilor totale anuale aprobate prin acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare, precum şi valoarea acestuia şi întocmesc situaţii centralizatoare pe care le transmit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

    (2) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură întocmeşte şi trimite la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare cu beneficiarii şi sumele aferente
    cantităţilor de motorină determinate la plată.”

    Documente utile

    Proiect modificare HG 1174/2014 – PDF

    Forma a HG 1174/2014 la data de 19 august 2015 – link



     


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!