• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Moara cu pietre de la Afumați: Adusă din Maramureș, mai are încă putere să macine făină vie pentru cei pasionați de hrana sănătoasă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Din dorința de a asigura un trai cât mai sănătos familiei dar și celor interesați de stilul de viață raw-vegan și bio, Adrian Vlad a adus de curând din Maramureş o moară cu pietre şi a instalat-o la Afumați, la numai 10 kilometri distanță de București. Avantajul major al unei afaceri cu o moară tradițională este că, la măcinare, făina păstrează toate proprietățile bobului ecologic de grâu întrucât temperatura ei nu o depășește niciodată pe cea din mediul unde se face procesarea. 

    Investiție totală a fost de 15.000 de lei

    Adrian Vlad obșnuia să facă lunar drumul București-Făgăraș și retur ca să macine 5 kilograme de făină, la o moară cu pietre din zonă. Fără chimicale, 100% naturală, această făină nu mai mult de 30 de zile.

    “Băteam drumul până acolo ca să fac o pâine sănătoasă pentru familie. Gustul pâinii pregătită din această făină este total diferit. Într-o zi mi-a venit ideea să aduc muntele la Mahomed și să nu mai meargă Mahomed la munte”, povestește bucureșteanul.

    A găsit în Maramureş o moară cu pietre nefolosită de peste 10 ani, de când „meşterul” a trecut la cele veşnice. Părăsită într-un hambar, tristă şi murdară, moara a fost urcată într-un camion şi dusă în localitatea Afumaţi, lângă Bucureşti, pentru a prinde “viaţă” din nou.

    Meşterul care a folosit moara cu pietre aflată acum la Afumați se numea Buhai Ioan a Ciocului de Buciumi, era un cunoscut morar local şi cel mai mare constructor de case parohiale din zona Chioarului. Localitatea de unde provine moara cea veche se numeşte Buciumi, comuna Şomcuţa Mare, o zonă renumită pentru ţuica tradiţională de prune și mere. “Şi uite aşa am început să-i fac o mică căsuţa special pentru ea, să o curăț, vopsesc şi să o repar. Moara a costat 1.500 de lei dar investiția finală a ajuns la 15.000 de lei. I-am amenajat o căsuță și am obținut aviz sanitar-veterinar, am cumpărat un motor pentru că nu avea. Cam asta a fost toată investiția”, a povestit pentru Agrointeligența, Adrian Vlad.

    Proprietarul Sanatoase

    Prima făină măcinată la moara cu pietre “vedetă” la Raw Generation

    Făina comercială, spune Adrian Vlad, poate conţine multe alte ingrediente care nu apar pe eticheta pachetului pe care-l cumpăram de la magazin, în special aditivi şi gluten adăugat. În plus, datorită vitezei de măcinare, făina comercială măcinată la moara cu valturi din metal are o calitate net inferioară din punct de vedere nutritiv față de cea măcinată la moara cu pietre care se macină la o viteză mult mai mică şi fară contact cu metalul, făcând posibilă păstrarea celei mai mari părți a proprietăților nutrive ale boabelor de cereale.

    “Tocmai de aceea este bine să folosiți cât mai des făina integrală şi doar în cazuri rare este recomandat să o cerneţi pentru a obţine o faină mai albă. Am participat cu făina măcinată la moara cu pietre la Expoziția Raw Generation unde este prezentată numai mâncare crudă și bio. Am avut un succes peste așteptări și aproape că nu am făcut față cererilor. Pâine deocamdată producem doar pentru familie. Grâul pe care îl folosim este de la Naturalia, cultivat bio, noi doar îl măcinăm și așa iese o făină întegrală. Totul se face bio”, mai spune “morarul”.

    paine sanatoasa

    Prețul unui kilogram de făină bio – 6 lei

    Moara de la Afumați nu a fost gândită pentru a procesa cantități industrial de cereale, ci, eventual, să asigure un venit sigur antreprenorului pasionat de hrana sănătoasă.

    “Am făcut un test. Produce în forță, fără să fie oprită, 50 de kilograme pe oră. Kilogramul de făină integrală obtinută prin macinarea în totalitate a grâului la moara cu pietre se vinde cu 6 lei”, ne făcut Adrian Vlad un calcul despre perspectivele de producție maximă a morii sale tradiționale.

    Nu profitul este, însă motorul care învârte pietrele cele grele, ci modul în care făina ecologică, hrana „vie” este promovată la târgurile de specialitate sau în magazinele online.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha