• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiecte tip pentru accesarea fondurilor europene – descarcă cele 20 de modele gratuite puse la dispoziția fermierilor de către MADR

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Proiecte tip pentru accesarea fondurilor europene sunt puse gratuit la dispoziția fermierilor de către specialiștii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În număr de 20, acestea pot fi descărcate de pe site-ul instituției, iar după completarea lor, ele pot fi depuse la AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

    “Proiectele tip reprezintă un element extrem de important și care ușurează activitatea fermierilor mici și mijocii, acolo unde costurile necesare pentru a apela la o firmă de consultanță erau destul de însemnate. Proiectele-tip reprezintă un element de simplificare a procedurilor. Avem un număr din ce în ce mai mare de proiecte tip publicate pe site-ul AFIR. Fermierii nu trebuie decât să descarce aceste proiecte și să-și completeze datele de identificare. Desigur, costurile în ceea ce privește consultanța sunt reduse substanțial”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Aceste proiecte tip permit accesul fermierilor mici și mijlocii la fonduri europene, aceștia fiind, nu de puține ori, refuzați de firmele de consultanță pentru că valoarea proiectului era mult prea mică.

    1. Proiect-tip pentru culturile din câmp

    2. Proiect-tip pentru cultura legumelor în câmp

    3. Proiect-tip pentru legumele în solar

    4. Proiect-tip pentru ferma de porci

    5. Proiect-tip pentru ferma de găini ouătoare

    6. Proiect-tip pentru ferma de pui de carne

    7. Proiect-tip pentru ferma de porci cu FNC

    8. Proiect-tip pentru livada de pomi fructiferi

    9. Proiect-tip pentru cultura de arbuști fructiferi în zona de deal

    10. Proiect-tip pentru dotare în vița de vie

    11. Proiect-tip pentru ferma de vaci în zona de deal

    12. Proiect-tip pentru afacerea cu tăurași în zona de deal

    13. Proiect-tip pentru ferma de oi și de capre din zona de deal

    14. Proiect tip pentru ferma de porci și fermă vegetală

    15. Proiect tip pentru arbuștii fructiferi în zona de munte

    16. Proiect tip pentru pepinieră

    17. Proiect tip pentru ferma de capre la munte

    18. Proiect tip pentru ferma de vaci din zona de munte

    19. Proiect tip pentru creșterea tăurașilor în zona de munte

    20. Proiect tip pentru creșterea caprelor pe pășune

    *Notă: Proiectele au fost elaborate în cursul ultimilor ani, de aceea conținutul lor folosește ca unitate UDE și nu SO pentru dimensionarea exploatațiilor agricole. Totuși, forma și elementele esențiale se păstrează și pentru exercițiul financiar 2014-2020.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro!