• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 80% dintre fermieri și-au cerut subvențiile pe 2015. APIA: Marii fermieri își închid cererea unică în ultimele zile

    agrointeligenta.ro -

    Aproximativ 800.000 de fermiieri își depuseseră până ieri dimineață cererea unică de plată, potrivit directorului APIA Mihai Puțintei.

    ”Astăzi (ieri – n.r.) de dimineață eram la un număr de aproape 800.000 de cereri, în procent, vizând cererile depuse în anul anterior, suntem undeva la 80% din numărul de cereri. Suprafața digitizată și acceptată este de 4,3 milioane de hectare și cerere închisă, iar suprafața digitizată pe care nu s-a închis cererea din diverse motive – probabil mai au de completat animalele sau sunt în etapa de prezentarea a documentelor justificative, încă 3,8 milioane de hectare ca și cereri ce pot fi închise în perioada imediat următoare”, a declarat Puțintei în cadrul unei dezbateri organizate la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților.

    Șeful APIA a recunoscut că cererile ce nu au fost încă închise aparțin unor mari fermieri care obișnuiesc să închidă procedura pe ultima sută de metri. ”Suprafețele digitizate și încă neînchise aparțin unor mari fermieri. Este vorba despre 106.000 de fermieri pe suprafața de 3,8 milioane de hectare. Este o practică consacrată faptul că marii fermieri închid cererile la sfârșitul perioadei pentru a evita suprapunerile, pentru a-și completa documentele. Aceste cereri vor fi închise până pe data de 15 iunie”, a precizat Mihai Puțintei.

    Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură a emis un comunicat în care anunță producătorii agricoli că termenul până la care se poarte depunere cererea unică de plată fără penalizări este luni, 15 iunie. După această dată, documentele și formulare mai pot fi aduse la APIA încă 25 de zile, însă pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, solicitantul va fi penalizat cu 1% din valoarea subvențiilor ce i se cuvin pentru anul 2015.

    Potrivit directorului APIA Mihai Puțintei, depunerea cererilor de plată se vor primi fără penalizări până pe data de 15 iunie, la ora 24.00.



     



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius

    Ultimele știri

    Un fermier deszăpezește gratuit drumurile din comuna sa Președintele Nicușor Dan confirmă: ”România a votat PENTRU acordul UE-Mercosur. Agricultura noastră este protejată” Politico: Mercosur a fost adoptat. România este printre țările care au votat pentru acord